x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Handbal - Of! Baraj cu Suedia

Handbal - Of! Baraj cu Suedia

de Vicentiu Neagoe    |    Mihai Igirosanu    |    27 Ian 2007   •   00:00
Handbal  -  Of! Baraj cu Suedia

Sorti cu ghinion pentru nationala masculina. Tragerea la sorti a barajelor pentru calificarea la CE 2008 a scos in calea Romaniei un adversar redutabil, Suedia. Reprezentativa nordica era chiar una dintre cele pe care antrenorii si jucatorii nostri voiau sa o evite.

In pofida faptului ca nu s-au calificat la ultima editie a Campionatului Mondial, suedezii formeaza o echipa extrem de puternica, alcatuita din jucatori care evolueaza la cluburi celebre din Europa. Prima mansa va avea loc la 9 sau la 10 iunie, in deplasare, iar cea de-a doua in Romania, la 16 sau la 17 iunie.

REACTII. "Suedia are un atu, deoarece are jucatori foarte buni care joaca in campionate tari, cum ar fi in Spania sau in Germania, deci este peste noi, desi avem si noi sansa noastra. Se joaca 7 la 7 pe teren, iar cine va fi mai pregatit mental, la ora jocului, va castiga. Pentru jocurile din play-off echipa nostra trebuie sa petreaca cat mai mult timp impreuna. Avem la dispozitie 10-12 zile de pregatire", a declarat antrenorul Lucian Rasnita.

Interul dreapta al Romaniei, Rares Jurca, legitimat la RK Zagreb, si-a exprimat si el nemultumirea fata de rezultatul sortegiului. "Nu imi vine sa cred ca am cazut cu Suedia. Este exact echipa pe care am zis ca nu o dorim. Am un coleg bosniac la club, care a jucat calificarile impotriva Suediei si mi-a spus ca e un adversar extrem de puternic", a spus Jurca.

Suedezii au ratat prezenta la CM 2007, pierzand in fata Islandei, dupa ce au invins acasa cu 30-29, dar au fost infranti la cinci goluri la Reykjavik. Romania, care a fost eliminata de Norvegia, 29-30 la Bucuresti si 27-27 in deplasare, nu a mai fost prezenta la un turneu final continental sau mondial din 1996.

SIMILITUDINI. Romania si Suedia sunt singurele echipe din lume care au cucerit de patru ori titlul mondial, nordicii in 1954, 1958, 1990, 1999, iar "tricolorii" in 1961, 1964, 1970 si 1974. In acest an, tot in iunie, si nationala feminina, pregatita de Gheorghe Tadici, va intalni tot Suedia, in preliminariile pentru CM 2007.
Au o legiune puternica la Kiel
In prima faza a preliminariilor pentru CE 2008, Suedia a castigat fara probleme, cu maximum de puncte, o grupa unde adversare i-au fost Bosnia-Hertegovina si Belgia. Punctul forte al suedezilor este legiunea de la THW Kiel, detinatoarea Ligii Campionilor. Linders, Lundstrom, Andersson, Karlsson, Ahlm si capitanul Lovgren vor reveni la Constanta, acolo unde au jucat in grupele acestui sezon de Liga Campionilor, cand THW Kiel a surclasat pe HCM, 39-28. Alte nume importante ale Suediei sunt portarul Svensson, de la Portland San Antonio, Larholm, de la Barcelona, Vranjes, de la Flensburg si Kallman, de la Ciudad Real.
DISPERATII
"Ne-am dorit cu totul altceva. Tot ce e pozitiv in aceasta tragere la sorti e faptul ca jucam primul meci in deplasare. Vom intalni un adversar puternic care doreste cu disperare sa revina in elita. La fel suntem si noi. Trebuie sa jucam mult mai bine decat in barajul din 2006 pentru CM, cand am intalnit Norvegia"
  • Cristian Gatu, presedinte FR Handbal
  • Play-off
    Polonia - Olanda
    Lituania - Ungaria
    Ucraina - Slovacia
    Slovenia - Macedonia
    Letonia - Cehia
    Belarus - Elvetia
    Suedia - Romania
    Portugalia - Muntenegru
    Serbia - Islanda.

    Meciurile se vor juca la 9-10 iunie (turul) si la 16-17 iunie (returul). Turneul final al Campionatului European se va desfasura in Norvegia.
    ×
    Subiecte în articol: sport suedia