x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Hnadbal Feminin - Castigam la pas

Hnadbal Feminin - Castigam la pas

de Madalina Corbeanu    |    30 Noi 2006   •   00:00
Hnadbal Feminin - Castigam la pas

In primul meci din cadrul turneului de calificare pentru play-off-ul Campionatului Mondial din 2007, reprezentativa de handbal feminin a Romaniei a invins la Ramnicu-Valcea, cu scorul de 48-15 (19-10), echipa Italiei.

In primul meci din cadrul turneului de calificare pentru play-off-ul Campionatului Mondial din 2007, reprezentativa de handbal feminin a Romaniei a invins la Ramnicu-Valcea, cu scorul de 48-15 (19-10), echipa Italiei. Asa cum era de asteptat, elevele lui Gheorghe Tadici sunt favoritele grupei, din care mai fac parte Islanda, Azerbaidjan si Portugalia.

FARA EMOTII. Pentru ca meciul nu a pus deloc probleme, Tadici si Musi si-au permis sa foloseasca toate jucatoarele inscrise pe lista oficiala si chiar sa le ceara la final sa faca spectacol pentru cei 2.000 de spectatori care le-au incurajat din tribune. La pauza, tricolorele conduceau cu un avans de 9 goluri, in timp ce in a doua parte a partidei au inscris de 28 de ori, primind doar cinci goluri. Cea mai buna jucatoare a intalnirii a fost desemnata extrema stanga Ramona Maier, care a reusit sa inscrie 11 goluri.

PROGRAM. Aseara, Romania a jucat contra nationalei Azerbaidjanului, urmand ca sambata, de la ora 17:00, sa intalneasca Islanda si duminica (ora 11:00), Portugalia.
Islanda si Portugalia sunt singurele care ne pot pune probleme
Daca italiencele s-au plans ca romancele au alergat prea mult, Azerbaidjanul nu poate emite pretentii, iar Portugalia este o echipa care poate fi invinsa, singura adversara considerata periculoasa fiind Islanda. "Principalul pericol vine de la Islanda, care ne-a invins, de altfel, anul trecut la turneul de pregatire din Olanda. Nordicele au interi de valoare, care se pot compara cu ai nostri, asa ca fetele va trebui sa fie foarte atente. Nici portughezele nu sunt de neglijat, pentru ca au avut rezultate bune in pregatiri", a declarat Gheorghe Tadici.
Tehnicianul este constient ca Romania are forta sa castige grupa: "Putem sa terminam fara probleme pe primul loc si sa ne gandim la barajul pentru Campionatul Mondial, insa fetele nu trebuie sa-si subestimeze adversarele. Daca totul se termina cu bine, greul va incepe abia in play-off". Ieri a revenit la lot si Simona Gogarla, dupa stagiul de recuperare cu fizioterapeutul echipei Ajax Amsterdam.

×
Subiecte în articol: sport