x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

23 Apr 2008   •   00:00

România nu boicotează JO

 

 

În urma consultărilor de ieri dintre preşedintele României, Traian B&am

România nu boicotează JO

 

 

În urma consultărilor de ieri dintre preşedintele României, Traian Băsescu, şi preşedintele Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, COSR a reconfirmat participarea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Beijing din acest an. Într-un comunicat al COSR se precizează că această măsură a fost luată pentru a se evita “apariţia vreunei umbre de îndoială care ar putea avea efecte negative asupra pregătirii sportivilor noştri”.

 

 

 

 

Contra a jucat alături de Zidane într-un meci de caritate

 

 

În ziua în care justiţia română l-a achitat în cazul poliţistului bătut, Cosmin Contra a evoluat alături de Zinedine Zidane într-o partidă de caritate disputată la Geneva. În meciul organizat de Fabio Celestini, coleg cu Contra la Getafe, au mai jucat Cantona, Lizarazu, Raul sau Ravanelli.

 

 

 

Liga 1, etapa 31

 

 

Azi

Ora 18:00 (Naţional TV)

Pandurii – UTA

Arbitri: M. Avram – S. Slabu, Fl. Potora

Ora 20:30 (Kanal D)

Steaua – Poli Timişoara

Arbitri: S. Colţescu – M. Savaniu,

Ed. Crîngaşu

 

Mîine

Ora 15:30 (Telesport)

Farul – Gloria Bistriţa

Ora 16:45 (TVR 1)

Gloria Buzău – Oţelul

Ora 18:00 (Naţional TV)

Dinamo – “U” Craiova

Ora 19:00

Poli Iaşi – Dacia Mioveni

Ora 19:00 (Telesport)

Ceahlăul – “U” Cluj

Ora 20:30 (Antena 1)

CFR Cluj – FC Vaslui

Ora 20:30 (Kanal D)

FC Unirea – Rapid

 

 

Clasament

 

 

  1. Steaua        42-15   68p

  2. CFR Cluj   49-22   66p

  3. Rapid         44-24   55p

  4. FC Unirea  35-22   52p

  5. Dinamo      44-29   51p

  6. Poli Timişoara         50-40   50p

  7. FC Vaslui   39-28   42p

  8. “U” Craiova           34-39   39p

  9. Oţelul         38-47   37p

10. Gloria Bistriţa         29-37   36p

11. Poli Iaşi      33-39   34p

12. Pandurii      32-38   34p

13. Farul          21-31   34p

14. Gloria Buzău           29-46   34p

15. Dacia Mioveni        26-38   30p

16. Ceahlăul     25-38   30p

17. “U” Cluj     31-49   23p

18. UTA          24-43   23p

 

 

Etapa a 32-a. Sîmbătă (26 aprilie): Poli Timişoara – Gloria Buzău (13:30, Naţional TV), UTA – FC Unirea (14:00, Telesport), “U” Cluj – Farul (16:00, Telesport), FC Vaslui – Pandurii (16:15, TVR 1), Oţelul – Ceahlăul (16:30, Kanal D), “U” Craiova – Steaua (17:00, Antena 1), Gloria Bistriţa – Poli Iaşi (17:00), Dacia Mioveni – CFR Cluj (18:30, Naţional TV), Rapid – Dinamo (20:30, Kanal D).

 

 

 

Liga 2, etapa 27

 

 

Azi, ora 17:00

 

Seria I: Dunărea Giurgiu – CS Otopeni (ora 11:00, Sport.ro), Progresul Bucureşti – Sportul Studenţesc (ora 14:00, TVR 2), Intergaz Bucureşti – Dinamo II Bucureşti, Forex Braşov – Dunărea Galaţi, Delta Tul-cea – Concordia Chiajna, CSM Focşani – FC Braşov, FCM Bacău – FC Botoşani, FC Săcele – Petrolul Ploieşti, Prefab Modelu – FCM Cîmpina.

 

Seria a II-a: FC Argeş – Poli II Timişoara (ora 13:00, Sport.ro), FC Bihor Oradea – Minerul Lupeni (ora 15:00), CSM Rîmnicu Vîlcea – Arieşul Turda, Drobeta Turnu Severin – FC Caracal, FCM Reşiţa – CS Tîrgovişte, Liberty Oradea – CFR Timişoara, Mureşul Deva – Corvinul Hunedoara, Industria Sîrmei Cîmpia Turzii – Unirea Alba Iulia, Gaz Metan Mediaş – Jiul Petroşani.

×
Subiecte în articol: sport poli