x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

01 Aug 2008   •   00:00

TURCIA. Responsabilii federatiei turce de fotbal au anuntat ieri ca Supercupa Turciei, care se va juca intre campioana Galatasaray Istanbul si cistigatoarea Cupei, Kayserispor, va avea loc la 17 august la Duisburg. Aceasta este a doua editie care se disputa in Germania, cea din 2007, dintre Fenerbahce si Besiktas, avind loc la Köln, unde este stabilita o puternica comunitate turca.



TURCIA. Responsabilii federaţiei turce de fotbal au anunţat ieri că Supercupa Turciei, care se va juca între campioana Galatasaray Istanbul şi cîştigătoarea Cupei, Kayserispor, va avea loc la 17 august la Duisburg. Aceasta este a doua ediţie care se dispută în Germania, cea din 2007, dintre Fenerbahce şi Beşiktaş, avînd loc la Köln, unde este stabilită o puternică comunitate turcă.

RAPID. Mijlocaşul brazilian Julio Cesar a declarat ieri că nu există rivalităţi între jucătorii români şi cei străini de la Rapid, deşi unii fotbalişti autohtoni s-au plîns de diferenţele salariale. “Eu sînt de o lună la Rapid şi nu am simţit rivalitate între români şi străini. Noi sîntem aici să muncim”, a spus Cesar. Gruparea giuleşteană a înregistrat ieri la LPF transferurile lui Pardo şi Djalovici, cei doi avînd drept de joc în partida de mîine cu Farul.

ITALIA. Fiorentina a pierdut cu 1-3 amicalul cu FC Barcelona, în care Adrian Mutu a fost titular. Mutu a făcut pereche în linia de atac cu Gilardino, ambii fiind schimbaţi la pauză de antrenorul Cesare Prandelli. Golul Fiorentinei a fost înscris de Pazzini, în minutul 69, pentru catalani marcînd Puyol (’28), Jeffren (’48) şi Bojan (’72).

TENIS.
Peste 200 de copii cu vîrste cuprinse între 8 şi 14 ani au participat la Galaţi la a treia etapă a campaniei “10 pentru Andrei Pavel”, în cadrul căreia au avut ocazia să schimbe cîteva mingi cu tenismanul român. Cu această ocazie, Pavel a vorbit şi despre cariera sa: “Anul acesta nu mai pot juca. Am o problemă destul de gravă la spate şi nu pot servi. Nu vreau să risc să ajung la operaţie. Sper ca la anul, care va fi şi ultimul al carierei mele, să pot juca şase-şapte turnee, cele care îmi plac cel mai mult. Sper să pot juca la turneul de la Bucureşti şi încă un meci de Cupa Davis, prin care să-mi iau rămas bun de la iubitorii tenisului din România”.

Tudor, azi la Bistriţa – Craiova
Arbitrul Alexandru Tudor va conduce la centru partida din această seară dintre Gloria Bistriţa şi Universitatea Craiova, prima întîlnire din etapa a doua a Ligii I. Tudor va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Cornel Fecioru şi Adrian Ghinguleac, în timp ce observatorii meciului vor fi Alexandru Popescu şi Ion Mureşan. Partida de pe Stadionul “Gloria” va începe de la ora 18:00 şi va fi transmisă în direct de GSP TV.

Dinamo a reclamat clubul Inverness la UEFA
Dinamo i-a reclamat miercuri la UEFA pe scoţienii de la Inverness, care refuză să elibereze cartea verde a atacantului Marius Niculae. “Am făcut dovada plăţii către Inverness, prin urmare jucătorul este al nostru”, a explicat Ionel Culina, ofiţerul de presă al “cîinilor”.

×
Subiecte în articol: sport