x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

07 Aug 2008   •   00:00

ITALIA. Mijlocasul roman Bogdan Patrascu, aflat sub contract cu divizionara secunda Piacenza, a fost imprumutat la Chievo Verona, formatie nou-promovata in prima liga italiana. Patrascu, in virsta de 29 de ani, a evoluat in 188 de partide pentru Piacenza, in Serie A si B, reusind sa inscrie doua goluri.



ITALIA. Mijlocaşul român Bogdan Pătraşcu, aflat sub contract cu divizionara secundă Piacenza, a fost împrumutat la Chievo Verona, formaţie nou-promovată în prima ligă italiană. Pătraşcu, în vîrstă de 29 de ani, a evoluat în 188 de partide pentru Piacenza, în Serie A şi B, reuşind să înscrie două goluri.

ECHIPA NAŢIONALĂ.
Reprezentativa de fotbal a României a urcat o poziţie în clasamentul FIFA pe luna iulie, ocupînd în acest moment locul 11, cu 1.021 de puncte. Adversarele României în preliminariile Cupei Mondiale din 2010 se află pe următoarele locuri: Franţa – 12 (1.012 puncte), Serbia – 34 (749 p), Lituania – 59 (520 p), Austria – 103 (349 p) şi Insulele Feroe – 196 (12 p). Lider în această ierarhie este noua campioană europeană, Spania (1.557 p), urmată de selecţionatele Germaniei (1.343 p) şi Italiei (1.320 p).

LIGA CAMPIONILOR. Glasgow Rangers, finalista ediţiei trecute a Cupei UEFA, a fost eliminată în turul doi preliminar al Ligii Campionilor de lituanienii de la FBK Kaunas, după 0-0 în tur, pe teren propriu, şi 1-2 în deplasare, marţi. FBK Kaunas va întîlni cel mai probabil în turul trei preliminar pe Aalborg, învingătoare cu 5-0 în prima manşă cu Modrica. În celălalt meci de marţi, echipa norvegiană SK Brann a reuşit calificarea în faţa letonilor de FK Ventspils, după 1-2 în tur şi 1-0 în retur.

OLANDA. Internaţionalul român George Ogăraru, pus pe lista de transferuri de noul antrenor al lui Ajax Amsterdam, Marco van Basten, ar putea ajunge la o altă formaţie olandeză, Twente Enschede, la schimb cu fundaşul Robbie Wielaert, potrivit site-ului goal.com. Jurgen Colin, Kenneth Perez şi George Ogăraru sînt jucătorii vizaţi de conducerea grupăriii din Amsterdam, la care este legitimat şi Nicolae Mitea, pentru un eventual schimb cu Wielaert.

Mutu, la Fiorentina pînă în 2012
Clubul AC Fiorentina a anunţat oficial că atacantul Adrian Mutu şi-a prelungit contractul pînă în 2012. Presa italiană anunţase încă de la începutul acestei săptămîni că Mutu a semnat o nouă înţelegere cu gruparea toscană: “Noul contract îl va lega pe Mutu de Fiorentina pînă la finalul anului 2012 şi include o mărire de salariu de aproximativ 200.000 de euro”, scria luni site-ul violanews.com. Mutu mai avea contract cu Fiorentina pînă în 2011.

Benfica l-a împrumutat pe Sepsi la Racing Santander
Fundaşul român Laszlo Sepsi, transferat în iarnă de Benfica de la Gloria Bistriţa, a fost împrumutat la Racing Santander, locul şase în ediţia trecută din Primera Division. “Sepsi va putea în acest fel să cîştige experienţă, jucînd regulat la un club important”, a anunţat Benfica.

×
Subiecte în articol: sport