x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

09 Aug 2008   •   00:00

9 august 2008



STRANIERI. Internaţionalul de tineret Laszlo Sepsi, cedat de Benfica la Racing Santander sub formă de împrumut, urma să se prezinte ieri la gruparea spaniolă. "Este o alegere bună. Fundaşul român a găsit astfel o soluţie pentru a juca, avînd în vedere că nu face parte din planurile antrenorului Benficăi pentru noul sezon", a scris publicaţia portugheză Record. Santander, locul 6 în ediţia precedentă din Primera Division, are prima opţiune pentru transferul definitiv al fostului bistriţean.

"U" CRAIOVA. Formaţia din Bănie a decis să renunţe la serviciile mijlocaşului Andrei Ionescu după ce tehnicianul italian Nicolo Napoli a anunţat ieri că jucătorul nu se regăseşte în planurile sale pentru acest sezon. "Andrei Ionescu are termen pînă la 15 august să-şi găsească o echipă. Nu putem să mai colaborăm, după ce în permanenţă a lăsat să se înţeleagă că nu vrea să meargă mai departe alături de Craiova. Dragoste cu de-a sila nu se poate", a precizat ieri tehnicianul. În vîrstă de 20 de ani, Andrei Ionescu este legitimat la Universitatea din vara anului 2005. (Mario Morcov)

BASCHET. Naţionala de tineret a României a ratat calificarea în semifinalele CE, care se desfăşoară la Tîrgu-Mureş, fiind învinsă, după prelungiri, scor 86-89, de echipa Estoniei. Pentru a accede în penultima fază tricolorii aveau nevoie de o victorie la 11 puncte.

MEDIA. Începînd de mîine, 10 august, SportKlub lansează Studioul SportKlub. Emisiunea de talk-show îşi propune să prefaţeze fiecare eveniment important transmis de televiziunea SportKlub. Startul îl va da Supercupa Angliei, în care se vor întîlni campioana Europei şi a insulei britanice, Manchester United, şi cîştigătoarea Cupei Angliei, Portsmouth (meci transmis în direct, de la ora 17:00). Partida va fi prefaţată de comentariile de specialitate din Studioul SportKlub, discuţii ce vor  continua şi la pauza partidei. De asemenea, Studoiul va avea şi o postfaţă, în care se vor trage concluziile marelui eveniment şi vor fi analizate momentele litigioase.

FC BRAŞOV. Împrumutat pînă vara viitoare de la Steaua, Romeo Surdu a efectuat ieri primul antrenament sub comanda lui Răzvan Lucescu. "Visez la un loc care să ne asigure o participare în Cupa UEFA. Avem o echipă bună la Braşov şi vom pune multe probleme în acest campionat", a declarat atacantul. Acesta a mai adăugat: "A contat mult faptul că am venit acasă. Am preferat asta decît să stau în tribună".

×
Subiecte în articol: sport