x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info sport 24 iulie 2007

Info sport 24 iulie 2007

24 Iul 2007   •   00:00

ITALIA. Deşi este aproape de un transfer la Inter Milano, Cristi Chivu a fost folosit de antrenorul Luciano Spalletti pe intreaga durată a partidei amicale cu Borusia Dortmund, pierdută de AS Roma cu scorul de 4-0. Potrivit site-ului oficial al clubului italian, Chivu a avut o ocazie importantă in prima repriză, cănd a trimis balonul puţin pe lăngă poarta adversă din lovitură liberă.

DECES. Fostul tehnician al echipei feminine de volei Unic Piatra-Neamţ, Viorel Roşioru, care suferea de leucemie, a incetat din viaţă duminică, la vărsta de 49 de ani. "Impresia mea este că a ştiut că e bolnav de leucemie, dar a luptat cu boala. A fost un luptător toată viaţa lui, şi căt a jucat volei, şi după ce a fost antrenor. Nici nu-mi vine să cred că nu mai e printre noi", a declarat ieri preşedintele de onoare al clubului neamţean, Vasile Ouatu. Viorel Roşioru a reuşit in ediţia trecută a cupelor europene să se califice cu Unic in sferturile de finală ale Cupei CEV.

CM UNDER-20. Reprezentativa de fotbal a Argentinei a căştigat Campionatul Mondial Under-20, după ce a invins in finală Cehia, scor 2-1. Pentru sud-americani au marcat Aguero (’62) şi Zarate (’86), golul invinşilor fiind inscris de Fenin (’60). Pe locul al treilea al CM Under-20 s-a clasat Chile, care a invins cu 1-0 in finala mică reprezentativa Austriei.

CONDAMNARE. Preşedintele Federaţiei Ruse de Biatlon, Alexander Tihonov, a fost condamnat ieri la trei ani de inchisoare pentru tentativă de asasinat. Tihonov (60 de ani) a premeditat in 2002 asasinarea guvernatorului din provincia Kemerovo, dar nu işi va ispăşi pedeapsa, deoarece a fost amnistiat. In schimb, fratele său Viktor, implicat in acest caz, a fost condamnat la patru ani de inchisoare, pedeapsă pe care a ispăşit-o deja. Alexander Tihonov a fost de patru ori medaliat olimpic cu aur la biatlon in perioada 1968-1980.

×
Subiecte în articol: sport