x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info Sport 31 iulie 2007

Info Sport 31 iulie 2007

31 Iul 2007   •   00:00
Info Sport 31 iulie 2007
Sursa foto: HRVOJE POLAN/

Andrei Pavel (foto) a urcat 23 de poziţii in clasamentul ATP după finala turneului de la Umag (Croaţia), pierdută cu 4-6, 2-6 in faţa spaniolului Carlos Moya.

TENIS. Andrei Pavel (foto) a urcat 23 de poziţii in clasamentul ATP după finala turneului de la Umag (Croaţia), pierdută cu 4-6, 2-6 in faţa spaniolului Carlos Moya. Pavel ocupă locul 70, cu 55 de puncte, in timp ce Victor Hănescu a urcat 14 locuri, pănă la 150, cu 11 puncte. La feminin, Edina Gallovits ocupă locul 73 in clasamentul WTA, cu 404,50 puncte, in timp ce Raluca Ioana Olaru se află pe poziţia 88, cu 358,75 puncte.

SPANIA. Cotidianul Marca a anunţat ieri că Real Madrid va face in această săptămănă o ofertă de 90 de milioane de euro lui AC Milan pentru transferul mijlocaşului Kaka (foto). Brazilianul a declarat recent că intenţionează să rămănă la AC Milan: "Real Madrid este un club fantastic, dar banii nu inseamnă totul".

INTERTOTO. Antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat că nu il surprinde faptul că formaţia turcă Trabzonspor a fost invinsă de Oţelul Galaţi in turul trei al Cupei Intertoto. "In ultimii ani, fotbalul romănesc a crescut. Anul trecut, Rapid a ajuns in sferturi, şi Steaua in semifinale in Cupa UEFA. Au inceput să joace fotbalişti romăni de calitate in intreaga Europă. Ar fi putut să mă contacteze cei de la Trabzonspor. I-aş fi ajutat. Echipele din Romănia nu ar trebui să fie subapreciate", a spus Lucescu, prezent la Istanbul pentru un amical cu Fenerbahce.

RUGBY. Lotul naţional de rugby al Romăniei s-a reunit ieri pentru cantonamentul dinaintea Cupei Mondiale din Franţa, ce va incepe la 7 septembrie. Echipa naţională se va antrena pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, in prima săptămănă fiind programate căte două antrenamente zilnic, joi urmănd să susţină şi un meci de pregătire contra unei echipe de amatori. Primul meci al Romăniei la CM va fi la 12 septembrie, impotriva selecţionatei Italiei.

CCA. Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat ieri că singurele brigăzi de arbitri care au greşit in prima etapă au fost cele de la Dacia Mioveni - Rapid, scor 1-2, condusă de Augustus Constantin, şi de la Steaua - Ceahlăul, scor 2-1, condusă de Sebastian Colţescu. "Aceşti arbitri vor fi suspendaţi, după ce vom analiza rapoartele de joc", a spus Lupescu. "In opinia mea, cele mai mari erori de arbitraj in această etapă s-au produs la Steaua - Ceahlăul. Vom studia rapoartele de meci şi vom lua măsurile necesare", a spus şi preşedintele CCA, Gheorghe Constantin.

ANGLIA. Chelsea Londra l-a anunţat pe Arjen Robben că mai are la dispoziţie o singură săptămănă să semneze prelungirea contractului, in caz contrar urmănd să inceapă negocierile pentru transferul olandezului la Real Madrid, informează agenţia Sportinglife. Şefii lui Chelsea i-au propus atacantului un nou contract, cu un salariu de 90.000 de lire sterline pe săptămănă.

×
Subiecte în articol: sport