x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Interese la poli opuşi

Interese la poli opuşi

25 Apr 2008   •   00:00

Dacia Mioveni - CFR Cluj (18:30, Naţional TV)
Un meci deosebit de interesant se va disputa astăzi la Mioveni, între Dacia şi CFR Cluj. Gazdele eu nevoie de puncte în încercarea de a se salva de la retrogradare, în timp ce pentru clujeni orice pas greşit poate însemna pierderea campionatului.



Dacia Mioveni - CFR Cluj (18:30, Naţional TV)
Un meci deosebit de interesant se va disputa astăzi la Mioveni, între Dacia şi CFR Cluj. Gazdele eu nevoie de puncte în încercarea de a se salva de la retrogradare, în timp ce pentru clujeni orice pas greşit poate însemna pierderea campionatului. Cele două echipe s-au mai întâlnit şi în urmă cu nouă zile, în semifinalele Cupei României, când CFR s-a impus clar, cu 3-0. "Meciul nu se va asemăna cu cel din Cupa României, pentru că atunci am înscris repede şi i-am obligat să iasă la joc”, a spus antrenorul ardelenilor, Ioan Andone, care acuză o stare de oboseală în rîndul jucătorilor săi: "Am avut un program extrem de greu, am jucat şapte meciuri în 19 zile şi am pierdut din prospeţime. De aceea facem multe greşeli la construcţie”.


Silenzio stampa

După ce în ultimele luni au alimentat starea de tensiune din Liga 1, clujenii spun că nu vor mai da declaraţii presei până la finalul campionatului. "Am decis să vorbesc doar din respect faţă de presă. Nu vom mai face nici o declaraţie în acest final de campionat, deoarece este prea tensionat”, a spus după meciul cu FC Vaslui preşedintele lui CFR, Iuliu Mureşan. Şi mijlocaşul Eugen Trică a refuzat să stea de vorbă cu presa, spunînd doar: "Nu mai fac nici o declaraţie pînă după Paşti”.


Clujenii au probleme cu portarii

După ce a suferit o comoţie cerebrală în urma unui contact cu un coechipier la meciul cu FC Vaslui, portarul Nuno Claro va fi indisponibil pentru o săptămână, ratând astfel meciul de azi. Celălalt portar străin din lot, Lars Hirschfeld, este accidentat şi se află în Norvegia pentru îngrijiri, astfel că la meciul cu Dacia titular va fi Eduard Stăncioiu, în timp ce Petru Ţurcaş va lua loc pe banca de rezerve pentru prima oară în acest sezon.


Gazdele, fără Balauru şi Chiacu

Eliminaţi în etapa precedentă, în meciul cu Poli Iaşi, Dan Balauru şi Hristu Chiacu sunt suspendaţi şi nu vor putea juca pentru Dacia în meciul cu CFR Cluj. După acea partidă, secundul Mircea Irimescu spunea că elevii săi au primit eronat cartonaş roşu. "S-a văzut mai bine din tribună cum ni s-au eliminat doi jucători. A fost un fault de joc la mijlocul terenului la Chiacu, iar la Balauru nu ştiu pentru ce i-a dat al doilea galben. Zice că l-ar fi înjurat, dar cum demonstrează? Arbitrii fac ce vor, dar noi n-avem voie să vorbim, că ne amendează”, declara Irimescu. Este de aşteptat ca şi la acest meci, pe banca argeşenilor să nu se afle antrenorul principal Sorin Cârţu, el avînd probleme de sănătate.


Goian nu speră într-o minune

Deşi finanţatorul stelist Gigi Becali declara în urmă cu două săptămîni că Dacia Mioveni o va încurca pe CFR, fundaşul stelist Dorin Goian nu are mari aşteptări de la această partidă. "Personal sper să se mai încurce şi CFR, dar după ultimele lor victorii şi-au intrat şi ei în ritm şi cred că nu mai e aceeaşi echipă de la începutul returului. Aceste victorii le-au redat încrederea şi probabil vor cîştiga tot pînă la final”, a spus Goian.

×
Subiecte în articol: sport meciul