x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Jigniri, explicaţii, scuze

Jigniri, explicaţii, scuze

de Florin Gongu    |    11 Noi 2009   •   00:00
Jigniri, explicaţii, scuze
Sursa foto: Alex Micsik/AGERPRES

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat că patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a depăşit orice limită în declaraţiile făcute la adresa sa.



Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, l-a atacat dur pe Răzvan Lucescu, la finalul meciului cu Internaţional Curtea de Argeş, nemulţumit de selecţia făcută pentru meciul amical cu Polonia. "Este un frustrat şi un bolnav psihic, pentru felul în care face convocările la lotul naţional. Nu este posibil ca fotbalişti precum Florin Costea şi Prepeliţă să nu fie în vederea selecţionerului", a spus Mititelu. "S-a depăşit orice limită. Eu nu am făcut nici un atac la persoană. Dar, când cineva face astfel de atacuri trebuie să le explic, pentru că foarte mulţi români nu au acces la echipa naţională. Nu vreau să-i răspund pentru că eu sunt, ca şi dânsul, în situaţia de a transmite o anumită educaţie. Iar mesajul către jucători poate fi interpretat prin modul nostru de a ne comporta. Trebuie să construim o atitudine corectă şi pozitivă", a replicat Lucescu. Acesta a explicat şi raţiunea pentru care Florin Costea nu a fost convocat. "Dacă ar fi o mare valoare şi ar şti să facă diferenţa ar câştiga un campionat european de unul singur. Dar atâta timp cât nu poate face asta, trebuie să se subordoneze echipei. Cu ce mă încălzeşte că un jucător are şapte goluri, iar echipa este la retrogradare? Dacă era atât de puternic, Craiova se bătea la titlu şi nu la retrogradare."

MITITELU ŞI-A RETRAS CUVINTELE

Realizând gravitatea acuzelor la adresa lui Răzvan Lucescu, patronul Craiovei, Adrian Mititelu, şi-a cerut scuze postând pe site-ul oficial al clubului următorul comunicat: "Vreau să-mi cer scuze! A fost urât ce-am spus şi vreau să-mi retrag cuvintele. Am vorbit la nervi şi o să încerc pe viitor să nu mai dau declaraţii la cald. Rămân totuşi la părerea că Florin Costea trebuia convocat la naţională. Cred că a spune doar asta nu supără pe nimeni. Părerea mea este că Florin Costea e cel mai bun fotbalist din ţară în acest moment. Nu este adevărat că îl vreau la naţională ca să-l vând. Vă asigur că am oferte foarte bune pentru el pe care le-am refuzat".

Goian rămâne realist

"Cred că adevăratul mandat al lui Răzvan începe acum, odată cu meciul contra Poloniei, acum începe un nou drum la echipa naţională. Nu mi-e teamă că voi pierde echipa naţională, e normal ca un jucător care nu evoluează la echipa de club să nu fie convocat. Orice convocare la echipa naţională este o onoare şi o bucurie. Răzvan vorbeşte foarte mult cu jucătorii. Am purtat o discuţie cu dânsul, dar nu am nici un drept să comentez dacă nu joc. Eu trebuie să mă antrenez şi să fiu apt. E diferenţă mare între campionatul intern şi cel din Italia, dar e bine pentru că joci împotriva unor adevăraţi profesionişti, iar ca jucător ai numai de câştigat", a spus Goian. El nu a fost luni seara la partida Steaua - Unirea Alba Iulia. "Aş fi vrut să merg pentru băieţi, dar din alte motive am văzut meciul la televizor", a afirmat Goian, care are un litigiu financiar cu Steaua, în urma căruia trebuie să primească 20.000 de euro.

Se pleacă mâine, la ora 17:00

Decolarea spre Varşovia este prevăzută joi, 12 noiembrie, la ora 17:00, de pe aeroportul "Henri Coandă", antrenamentul oficial urmând să se desfăşoare vineri, 13 noiembrie, pe stadionul "Legia", la ora 18:00. În prealabil, tot în incinta stadionului, de la ora 17:30, va avea loc conferinţa de presă a lui Răzvan Lucescu. Partida amicală cu Polonia este programată sâmbătă, de la ora 18:00, pe stadionul Legia din Varşovia şi va fi transmisă în direct de TVR 1. Acest test reprezintă ultima acţiune din 2009 a echipei naţionale. Revenirea în ţară este programată imediat după meci. Pentru acest meci au fost convocaţi 23 de jucători, dintre care trei sunt portari.

×
Subiecte în articol: sport