x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Lansat de CS Dinamo

Lansat de CS Dinamo

de Florin Gongu    |    21 Ian 2010   •   00:00
Lansat de CS Dinamo

Acuzat de infracţiuni economice şi de crime odioase, Sergiu Băhăian a pozat în permanenţă în iubitor de muzică şi de sport.



Anul trecut în luna octombrie, prin intermediul societăţii TK Invest din Mediaş, Băhăian achiziţiona 95% din acţiunile clubului Gloria Buzău. A reuşit să "împrumute" 60.000 de RON de la fostul patron Costel Bucur, după care în luna noiembrie a trimis un fax prin care anunţa că firma renunţă la implicarea la club. Implicarea lui Sergiu Băhăian în lumea sportului are însă origini mult mai vechi. El a reuşit să pătrundă rapid în structurile înalte ale societăţii încă din 1994, până să devină patronul jocului piramidal Sabina. Mai întâi şi-a creat firma Sabina Product - după numele fetei sale - care avea ca principal obiect de activitate producţia de confecţii textile. Profitând de momentul slab prin care trecea echipa de handbal Dinamo la acel moment, în mandatul ministrului de Interne, George Ioan Dănescu, Băhăian îşi oferă serviciile, devenind sponsorul principal al echipei. Preşedintele CS Dinamo la acea vreme era Gheorghe Novac, iar vicepreşedinte Valentin Samungi, actualul vicepreşedinte al FR Handbal. Un lucru e cert: în acel sezon, Dinamo câştigă detaşat campionatul. Succesul de la echipa de club îl propulsează la echipa naţională. Băhăian devenea unul dintre sponsorii tehnici ai federaţiei, condusă atunci de Cornel Oţelea, asigurând, prin fabrica lui de produse textile, vestimentaţia tricolorilor la CM de Handbal din Islanda, 1995. Nu face deplasarea alături de echipă, ci vine de-a lungul a două săptămâni, doar într-un week-end la Reykjavik, pentru a-i încuraja pe jucători. În Islanda, în schimb, a fost prezentă, pe toată durata competiţiei, sora acestuia, Vali Corina Băhăian.

Sora lui este avocat
În prezent, Corina Băhăian este avocat şi continuă afacerea din domeniul textilelor, începută după 1990 de fratele ei. Este acţionară la două firme, Valcor Prodeximp SRL şi Diva di Velto Pro SRL, ambele cu sediul la aceeaşi adresă: Bdul Energeticienilor 100-110, Bucureşti. În tentativa de a lua legătura cu aceasta la telefonul firmei, o secretară te întreabă cine o caută pe Corina, după care îţi închide discret telefonul. Asemenea fratelui ei, şi Corina avea cont pe Facebook, doar că acesta a fost lichidat între timp.

De precizat că sora lui Sergiu Băhăian figurează şi cu un cabinet individual de avocatură, situat pe Strada Reconstrucţiei nr. 1.

5512-111830-bahaian1.jpg

Promotor al showbiz-ului
Sergiu Băhăian a fost unul dintre pionierii showbiz-ului de la noi.
Într-o perioadă în care în străinătate era o practică obişnuită, lui Băhăian i se cesionează, printr-un contract, drepturile de imagine cu titlu exclusiv pentru Loredana Groza şi pentru formaţia Direcţia 5, condusă de Marian Ionescu. Este foarte posibil ca acel contract să fie valabil şi în ziua de azi! De altfel, în cadrul Sabina Product, pe lângă fabrica de textile situată în cartierul Militari, funcţiona şi un ultramodern studio muzical în care se efectuau înregistrările. Se pare că după prima arestare a lui Băhăian, provocată de căderea jocului de tip piramidal, alertat că nu şi-a primit banii şi speriat că nu mai are cum să fie plătit, Marian Ionescu şi-a însuşit toate sculele muzicale din acel studiou. Sunt zvonuri care pretind că Direcţia 5 mai are şi acum din acea aparatură, folosindu-se de ea. "N-am avut contract cu Băhăian. Nu ştiu, dar nu cred ca Loredana să fi semnat ceva cu el. Nu m-a ajutat, dar urma să mă ajute cu lansarea unui album. Acest lucru nu s-a mai întâmplat", a spus ieri Marian Ionescu.

A lucrat pentru SRI?
În ciuda inocenţei afişate şi a pasiunilor sale nobile, Sergiu Băhăian era tipul durului. Era înconjurat de o adevărată camarilă, cu greu putându-se ajunge la el. Mai ales în perioada în care jocul de întrajutorare era în floare. Una dintre replicile care îl făceau temut era aceea: "Ai grijă că sunt ofiţer acoperit al Securităţii şi am armă. O pot folosi oricând". Coincidenţă sau nu, acum câteva zile, Nicolae Ulieru, fostul purtător de cuvânt al SRI, a admis că a avut o relaţie de amiciţie cu Băhăian, oferindu-i în timp şi câteva servicii de consultanţă culturală. "Îl cunosc pe Băhăian şi nu-l cred în stare să ucidă. Este cineva mult mai puternic în spatele lui", şi-a dat cu părerea, zilele trecute, Ulieru la Realitatea TV.

×
Subiecte în articol: sport