x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Legendarul Zenga si anonimii stelisti

Legendarul Zenga si anonimii stelisti

14 Feb 2005   •   00:00

Dupa ce sambata seara au savurat spectacolul impresionant de pe "San Siro", stelistii se afla cu doar 24 de ore inaintea unui meci care poate insemna iesirea din anonimatul in care cea mai galonata echipa si intreg fotbalul romanesc se zbate de ani buni.


MIHAI IGIROSANU

PERSONAJ. Antrenorul Walter Zenga este considerat de spanioli drept principalul artizan al posibilei reveniri a Stelei in elita europeana
Steaua are sansa de a intalni maine seara un monstru care pare in cadere libera, macinat de absente si renegat de suporterii care populeaza impunatorul "Mestalla". Ieri, doi jucatori importanti ai Valenciei, mijlocasii Albelda si Rufete au devenit indisponibili pentru prima intalnire cu Steaua.

RADIOGRAFIE. Cotidianul Las Provincias din Valencia a incercat sa radiografieze trupa lui Walter Zenga, erou principal al analizei realizate de redactorul Pedro Campos. "Steaua renaste cu jucatori tineri si un antrenor legendar. O echipa a contrastelor, Steaua Bucuresti a uitat numele mitice care au dus-o in marele fotbal European si se bazeaza acum pe jucatori tineri. Balanta este realizata de un antrenor, legendarul Walter Zenga, care, la cei 45 de ani, triumfa in Romania. Duckadam, Piturca, Lacatus, Bölöni si Hagi, pe de-o parte, Petre, Bostina, Cristea si Neaga, pe de alta parte. Primii sunt mari figuri care au dus fotbalul romanesc la cel mai inalt nivel, in timp ce ceilalti sunt noile valori care vor sa ajunga sus. Dupa ce a intrat in anonimat absolut, acum Steaua se bazeaza pe acesti tineri pentru a reveni sus", noteaza publicatia iberica.

SOSIRE. Delegatia Stelei a ajuns ieri dupa-amiaza la Valencia, fiind cazata la Melia Valencia Palace, un impunator hotel de 5 stele, amplasat chiar in centrul orasului, unde camerele costa intre 85 si 127 de euro. Desi a evitat comentariile, tehnicianul bucurestenilor pregateste o tactica defensiva pentru confruntarea cu campioana en titre a Spaniei. Ieri seara, italianul a petrecut foarte mult timp in compania secundului sau, Massimo Pedrazzini, care a asistat la meciul Valencia - La Coruna (1-2). Zenga pregateste o tactica defensiva, cu un singur varf, Ciocoiu, care urmeaza a fi sprijinit de trio-ul Oprita - Neaga - Bostina. Oprita si Bostina vor avea mai mult responsabilitati defensive, pe flancuri, alaturi de fundasii laterali Ogararu si Petre Marin.

PRESEDINTELE SI JUCATORII IL SPRIJINA PE CLAUDIO RANIERI
Contestat puternic de fani si presa spaniola, antrenorul Valenciei, Claudio Ranieri (foto) se bucura de sprijinul presedintelui Juan Bautista Soler. Tehnicianul italian si liderul clubului au avut duminica o discutie mai lunga, in urma careia Soler a declarat: "In principiu, continuitatea tehnicianului nu este in pericol. Am spus deja ca evaluarea acestui sezon si masurile necesare vor fi luate pe 30 iunie. O masura precipitata, luata inainte de vreme, nu ar fi de bun augur, mai ales ca de acum incolo incepem sa disputam partide in ritmul duminica-miercuri". De asemenea, fundasul Marco Caneira a exprimat solidaritatea fotbalistilor Valenciei fata de Claudio Ranieri: "Trebuie sa recunoastem ca atunci cand castigam, castigam toti, iar cand pierdem, pierdem toti. Cred ca batistele albe aratate de suporteri au fost pentru toti, jucatori si tehnicieni. Trebuie sa ridicam capul si sa continuam munca. Inca mai avem Cupa UEFA si campionatul si trebuie sa ne mentinem obiectivele".

ARBITRU
Meciul dintre Valencia si Steaua va fi condus la centru de italianul Domenico Messina. Acesta va fi ajutat la cele doua linii de compatriotii sai, Andrea Consolo si Paolo Calcagno, in timp ce arbitru de rezerva va fi Paolo Dondarini. Interesant este ca Domenico Messina alaturi de asistentul Paolo Calcagno au oficiat, in urma cu doi ani, derby-ul Rapid - Steaua, care s-a incheiat cu Victoria "ros-albastrilor", scor 2-1. Partida respectiva a fost una in care "ros-albastrii" au marcat doua goluri din trei ocazii si au beneficiat de paradele exceptionale ale portarului Martin Tudor. "Sper sa ne poarte din nou noroc, desi aceasta este o chestiune destul de putin importanta", a declarat presedintele executiv, Mihai Stoica.
REVISTA
Cu doua zile inaintea primei manse a "dublei" Steaua - Valencia va iesi pe piata numarul 5 al revistei oficiale a clubului Steaua, Suporter Steaua. Acest numar este dedicat in totalitate meciurilor pe care echipa antrenata de Walter Zenga le va sustine la sfarsitul lunii februarie in compania campioanei Spaniei si prezinta doua materiale interesante cu Adrian Ilie si Miodrag Belode-dici, doi fosti mari jucatori ai Stelei, apoi componenti ai echipei "liliecilor" in diferite perioade ale deceniului trecut. Tot in acest numar, presedintele executiv al Stelei, Mihai Stoica, vorbeste despre obiectivul echipei in acest sezon - titlul cu numarul 22 - , despre Walter Zenga, despre transferul lui Plesan si despre ceea ce inseamna pentru el Steaua. Revista a aparut ieri la chioscuri.
×
Subiecte în articol: sport steaua zenga walter zenga