x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Liga Campionilor / Gyor, Buducnost şi Krim, adversari pentru Oltchim

Liga Campionilor / Gyor, Buducnost şi Krim, adversari pentru Oltchim

de Ovidiu Ciutescu    |    20 Ian 2009   •   00:00
Liga Campionilor / Gyor, Buducnost şi Krim, adversari pentru Oltchim

Campioana României, Oltchim Rm. Vâlcea, va avea ca adversari în grupa principală 2 a Ligii Campionilor la handbal feminin trei echipe din Est: Gyor ETo ( Ungaria), Buducnost T-Mobile (Muntenegru) şi Krim Mercator Ljubliana (Slovenia).



Primele partide Oltchim Rm. Vâlcea le va disputa după următorul program:

7/8 februarie în deplasare cu Buducnost
15 februarie pe teren propriu cu Krim
22 februarie pe teren propriu cu Gyor



Grupa 1 principală are următoarea componenţă:

Hypo Viena,
Viborg HK,
Ikart-Brande şi
HC Podravka Vegeta.

În semifinalele Ligii Campionilor se califică primele două clasate din fiecare grupă.


"Înaintea tragerii la sorţi aveam trei variante de a întâlni în grupă un adversar foarte puternic: Viborg - despre care v-am spus că prefer să îl întâlnesc în finală, Hypo şi Gyor. Am picat cu echipa din Ungaria. Eu văd grupa noastră ca fiind una extrem de echilibrată şi sunt convins că golaverajul va avea un rol foarte important în calificarea în semifinale. Dacă vreţi un pronostic, văd Oltchim şi Gyor în semifinale, dar după meciuri foarte echilibrate. În Grupa 1 principală lucrurile nu stau la fel. Hypo şi Vibor sunt, în proporţie de 90%, calificate în semifinale. Ikart şi Podravka nu au forţă să se lupte cu ele", a declarat preşedintele Oltchim Rm. Vâlcea, Ioan Gavrilescu, pentru jurnalul.ro

Luminiţa Huţupan: Mi-am dorit să picăm în grupă cu Krim!


Luminiţa Huţupan, portarul Oltchim Rm. Vâlcea, se va întâlni pe 15 februarie cu fosta sa echipă, Krim Mercator Ljubliana. "Mă gândeam că vom avea pe Krim în grupă, chiar îmi doream pentru că vreau să joc împotriva lor. Îmi va face plăcere să revin în sala de la Ljubliana pentru că de acest loc mă leagă amintiri extraordinare. Cu Buducnost am jucat de atâtea ori. Trebuie să fim atente pentru că în sala de acolo este o atmosferă incendiară.  Cu toate astea, Gyor rămâne principalul nostru adversar" - a spus Huţupan despre adversarele pe care echipa vâlceană le va avea în Grupa 2 Principală din Liga Campionilor. Cu echipa din Slovenia Luminiţa Huţupan a cunoscut adevărata consacrare internaţională. În tricoul lui Krim a câştigat Liga Campionilor în 2003, a mai jucat o finală în 2004, şi-a adjudecat Supercupa Europei în 2003 şi 2004, a devenit campioana acestei ţări în 2001, 2002, 2003, 2004,2005 şi a câştigat Cupa Sloveniei în 2001, 2002, 2003, 2004 şi 2005. Tot cu Krim a primit trofeul de "Cel mai bun portar din Europa" în sezonul 2004!


Vineri se discută întăririle de la Rulmentul

Discuţiile privind trecerea la Oltchim, până în vară, a jucătoarelor Horvath şi Neagu vor demara la sfârşitul acestei săptămâni. "Domnul Florescu, patronul echipei din Braşov, se află în Franţa şi nu am avut cum să negociem. Vineri am înţeles ca va veni la masa tratativelor. Mai avem timp până pe 2 februarie să ne întărim pentru a câştiga Liga Campionilor", a mai spus pentru jurnalul.ro Ioan Gavrilescu.


×
Subiecte în articol: sport oltchim Liga campionilor krim