x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport MARATONUL INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI - Succes românesc

MARATONUL INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI - Succes românesc

de Vlad Ionescu    |    13 Oct 2008   •   00:00
MARATONUL INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI - Succes românesc

Prima ediţie a Toyota Romanian Inter­na­tional Marathon, desfăşurată pe principalele artere din Capitală, a fost câş­ti­ga­tă de reprezentanta noastră Valentina Delion, la feminin, şi de kenyanul Francis Muendo Maundu, la masculin.



Prima ediţie a Toyota Romanian Inter­na­tional Marathon, desfăşurată pe principalele artere din Capitală, a fost câş­ti­ga­tă de reprezentanta noastră Valentina Delion, la feminin, şi de kenyanul Francis Muendo Maundu, la masculin.

La iniţiativa fostei campioane olimpice la canotaj Valeria Răcilă von Groningen, ieri a avut loc primul maraton internaţional organizat în România. La cele cinci curse, rezervate atât amatorilor, cât şi profesioniştilor, au participat câteva mii de alergători, startul fiind dat în Piaţa Constituţiei, de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. La maraton au fost înscrişi 102 concurenţi, întrecerea feminină fiind dominată de sportivele din România, care au monopolizat podiumul de premiere. Prima a trecut linia de sosire Valentina Delion, care a acoperit clasica distanţă de 42,195 km în 2h49:52, ea fiind urmată de Alina Istudora şi de Ana Mecico. Învingătoarea, care a fost premiată cu 3.000 de euro, are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, iar la JO de la Beijing a reprezentat Republica Moldova. Delion locuieşte la Târgu Jiu şi este legitimată la Chimia Rm. Vâlcea.

Dominaţie africană
Cursa similară masculină a revenit atletului kenyan Francis Muendo Maundu, în 2h15:48, acesta fiind premiat cu 5.000 de euro. Pe locurile următoare s-au clasat Nixon Kipcoech (Kenya) şi Errabbah Mustafa (Italia). La semimaraton, pe primele locuri s-au clasat Lydia Nieri Mathati, la feminin, şi de Mwangi Samwel Gichohi, la masculin, ambii din Kenya. La final, organizatoarea evenimentului, Valeria Răcilă von Groningen, care este şi preşedinta asociaţiei Bucharest Running Club, a declarat: "Bucureştiul era singura capitală europeană care nu avea un maraton şi am considerat că acest oraş merită să găzduiască o asemenea competiţie. Prin acest maraton încercăm să promovăm capitala ţării". De anul viitor, competiţia va fi inclusă în calendarul Federaţiei Internaţionale de Atletism.

×
Subiecte în articol: sport