x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Marcello Lippi a ajuns la final de misiune

Marcello Lippi a ajuns la final de misiune

de Delia Gomoescu    |    13 Iul 2006   •   00:00
Marcello Lippi a ajuns la final de misiune

Marcello Lippi si Jurgen Klinsmann au anuntat ieri ca nu doresc prelungirea contractelor. Germania va fi pregatita de secundul Joachim Low, in timp ce pentru banca tehnica a Italiei se afla in pole-position Roberto Donadoni

Titlul mondial si rugamintile jucatorilor nu au fost suficiente pentru ca Marcello Lippi sa ramana selectioner. Antrenorul campioanei lumii a anuntat ieri ca nu isi va prelungi intelegerea cu Federatia Italiana de Fotbal.

ADIO. "Rolul meu la nationala Italiei s-a incheiat. Am avut parte de o extraordinara experienta profesionala si umana. Trebuie sa le multumesc jucatorilor, colaboratorilor mei si conducerii federatiei. Am demonstrat in acesti doi ani ca suntem un grup puternic si am realizat o performanta care va ramane in istoria fotbalului italian si in inimile tuturor suporterilor", a declarat tehnicianul italian, care a fost numit selectioner dupa Euro 2004, in locul lui Giovanni Trapattoni. Lippi a precizat ca doreste sa antreneze in continuare, chiar daca sunt voci care sustin ca va ocupa o functie de conducere la Juventus.

SUCCESOR. Anuntul lui Lippi a declansat cursa pentru ocuparea postului de selectioner al campioanei mondiale. Potrivit presei italiene, in pole-position se afla Roberto Donadoni, care, dupa ce a avut rezultate remarcabile cu Livorno, a fost surprinzator concediat la jumatatea sezonului. Avantaje: s-a retras de putina vreme si ii cunoaste foarte bine pe jucatorii nationalei. Dezavantaje: are experienta redusa, nu a antrenat niciodata o echipa mare, cu atat mai putin o selectionata. Pe lista federatiei se afla insa si alte nume: Alberto Zaccheroni, antrenorul nationalei de tineret, Claudio Gentile, dar si Gianluca Vialli, pe care se pare ca l-au propus chiar jucatorii.

MULTUMIRI
"Nimeni nu credea inaintea turneului final ca putem ajunge atat de departe. Am fost tentat sa si renunt, insa din fericire mi-am dat seama ca am un grup superb si vom face performanta. A fost o luna senzationala, pe care nu o voi uita, si vreau sa multumesc tuturor, pentru ca am simtit, eu si jucatorii, un sprijin si o caldura imensa. Imi voi dedica acum mai mult timp familiei, insa doar o scurta perioada. Ma voi intoarce la fotbal, pentru ca este viata mea"
Jurgen Klinsmann

KLINSMANN PLEACA, VINE LOW
SUCCESOR. Low (stanga) a preluat stafeta de la Klinsmann
Nici Jurgen Klinsmann nu mai doreste sa fie selectioner. Tehnicianul a anuntat ca nu isi va prelungi contractul cu Federatia Germana de Fotbal, in locul sau urmand sa fie numit secundul Joachim Low. "Nu mi-a fost usor sa iau aceasta decizie, dar vreau sa petrec mai mult timp cu familia. Sunt fericit ca am reusit o performanta buna la Cupa Mondiala", a spus Klinsmann. Viitorul antrenor al Germaniei va fi Joachim Low, secundul lui Klinsmann la nationala. "Sunt fericit pentru Low. Am muncit impreuna in ultimii doi ani si am facut-o foarte bine", a precizat Klinsi.
×
Subiecte în articol: sport klinsmann