x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Marele Slem continuă la Cluj-Napoca

Marele Slem continuă la Cluj-Napoca

08 Iun 2010   •   00:00
Marele Slem continuă la Cluj-Napoca

După succesul pe care l-a avut la Bucureşti, la sfârşitul lunii mai, seria turneelor BCR Tenis Partener Platinium va continua în această săptămână la Cluj-Napoca, unde se va desfăşura cel de-al doilea Mare Slem al tenisului pentru amatori din ţara noastră.

Evenimentul se doreşte a fi o sărbătoare dedicată tuturor iubitorilor sportului, care îmbină competiţia cu pasiunea şi divertismentul şi care promovează sănătatea, mişcarea şi distracţia. Turneul va fi găzduit de unul dintre cele mai mari cluburi de profil din ţară, Winners Tennis Club, şi va reuni aproximativ 200 de jucători amatori, care vor disputa aproximativ 200 de meciuri pe durata a doar patru zile, între 10 şi 13 iunie.

În plus, copii până în 10 ani se vor întrece în cadrul unui turneu dedicat celor mai mici jucători şi care este intitulat sugestiv BCR Tenis 10. Primele schimburi de mingi vor avea loc joi, 10 iunie, la ora 8:30, în aceeaşi zi fiind programată şi o conferinţă de presă, la care şi-au anunţat prezenţa şi reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis. Pe lângă competiţia propriu-zisă, organizatorii vor încerca să-i surprindă pe participanţi printr-o serie de evenimente conexe.

Astfel, sâmbătă, 12 iunie, de la ora 17:00, va avea loc un inedit meci demonstrativ, în care jucătorii din circuitul BCR Tenis Partener vor avea ocazia să-şi măsoare forţele cu profesionişti adevăraţi. Duminică, 13 iunie, în prim-plan se vor afla copiii până în 10 ani, care vor descoperi tenisul uşor, distractiv şi sănătos în cadrul turneului BCR Tenis 10. Evenimentul, integrat în mai amplul proiect Tenis 10, va fi completat de numeroase surprize, pe care organizatorii le-au pregătit atât pentru cei mai mici jucători, cât şi pentru părinţii acestora.

După turneul de la Cluj-Napoca, seria turneelor Platinum va continua la Arad (22-25 iulie) şi la Constanţa (9-12 septembrie). Circuitul BCR Tenis Partener, aflat la al doilea sezon, a luat în acest an o amploare deosebită, fapt atestat atât de numărul jucătorilor înscrişi, aproximativ 4.000 în momentul de faţă, cât şi de răspândirea fără precedent a competiţiilor de tenis pentru amatori, organizate în 73 de cluburi din 43 de oraşe de pe întregul teritoriu al ţării.

×
Subiecte în articol: sport