x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Marian Iancu: „Uhrin să se ducă la Steaua!” / „Este un antrenor bun. Nu pleacă de aici!” – spune conducerea judeţului.

Marian Iancu: „Uhrin să se ducă la Steaua!” / „Este un antrenor bun. Nu pleacă de aici!” – spune conducerea judeţului.

de Ovidiu Ciutescu    |    03 Dec 2008   •   00:00
Marian Iancu: „Uhrin să se ducă la Steaua!” /  „Este un antrenor bun. Nu pleacă de aici!” – spune conducerea judeţului.

Demiterea lui Duşan Uhrin de pe banca tehnică a echipei FC Timişoara este şi nu este de actualitate. Cehul s-a prezentat azi dimineaţă la antrenamentul programat, l-a efectuat şi a purtat un dialog cu preşedintele Chivorchian. "We talk about termination", a spus Uhrin la final. Conducerea Consiliului Judeţean a luat foc la auzul demiterii: „Ne gândim să luăm noi echipa dacă Iancu nu-şi schimbă decizia”.

„Nu asta este însă important acum, eu vreau să vorbesc doar despre viitorul meu apropiat la Timişoara. Nu este pentru prima dată când Iancu se îndoieşte de mine. Nu am vorbit cu Iancu despre motivele demiterii mele ieri, ci despre altceva. Eu am contract cu Poli şi nu mă gândesc la preluarea altei echipe din Liga 1, dar am contacte în acest moment în Cehia...”, a explicat Uhrin situaţia în care se află. Vestea demiterii tehnicianul care, teoretic, a dus echipa pe poziţia de lider în Liga 1 la finele turului de campionat i-a determinat pe membrii Consiliului Judeţean de pe Bega să ia atitudine: „Este un foarte bun antrenor şi lui i se datorează parcursul de până acum al echipei. Aşteptarea aceasta nu face bine nimanui”. Conducerea CJ s-a lansat în a spune că se gândeşte la o modalitate în care să preia echipa în cazul în care Iancu nu îşi va reactualiza punctul de vedere faţă de antrenor şi faţă de club.


Marian Iancu decisese să îl demită pe Duşan Uhrin marţi seară. Anunţul făcut de boss-ul lui FC Timişoara a venit în urma invitaţiei onorate de Uhrin, de a vedea meciul dintre Steaua şi Unirea Urziceni alături de fraţii Becali. "Nu a fost deloc grea decizia să-l demit. Seara zilei de luni a fost decisivă în luarea acestei hotărâri. Pentru mine, cel mai important e să am încredere în omul cu care lucrez. Poate să se ducă şi la Steaua, m-aş bucura pentru el! Eu o să aduc un tehnician chiar mai bun decît Dusan", a explicat Iancu. Cu o zi înainte lui Uhrin i se făcuse propunerea de prelungire a contractului de antrenor pentru încă două sezoane.


Suporterii către Iancu: Să pleci de la Timişoara!

Imediat după anunţul divorţului de Uhrin, făcut de patronul Marian Iancu, site-ul violamania.ro a fost invadat de sute de mesaje de susţinere pentru antrenorul ceh. "Iancu a înnebunit!", "Dacă e adevărat, meciul de sâmbătă cu Braşovul a fost ultimul pentru mine!", "Incredibil! Bătaie de joc la adresa noastră şi a oraşului. Iancule, pleacă!", "Hai să organizăm o acţiune de susţinere a lui Dusan. Să-i comunicăm astfel şi lui Iancu că nu mai e binevenit la Timişoara", "Piaţa Operei, ultima soluţie!", "Lipsa acută de bani l-a făcut să-l dea afară. Veţi vedea că va vinde şi 2-3 jucători în iarnă, chiar pe cei mai buni. Ar trebui să facem chetă să-l plătim noi pe Uhrin, pentru a rămâne", "Iancule, eşti nebun! Adu punctele pierdute de voi ca fraierii şi ţine-l pe Uhrin la Poli, lasă-l să îşi facă treaba!", au fost doar cîteva din sutele de mesaje postate de fani – notează gsp.ro.

×
Subiecte în articol: sport iancu uhrin