x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mirel Rădoi, operat cu succes

Mirel Rădoi, operat cu succes

de Mihai Igirosanu    |    Florin Gongu    |    16 Iun 2008   •   00:00
Mirel Rădoi, operat cu succes

Mijlocaşul echipei României, căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a fost operat ieri, la spitalul Universitar din Zurich de fractura piramidei nazale şi deviaţie de sept. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ 40 de minute, încheindu-se fără complicaţi.



Mijlocaşul echipei României, căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a fost operat ieri, la spitalul Universitar din Zurich de fractura piramidei nazale şi deviaţie de sept. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ 40 de minute, încheindu-se fără complicaţi.

În drumul de la St. Gallen spre cantonamentul de la Konolfingen, mai mulţi oficiali ai FRF, în frunte cu directorul general Ionuţ Lupescu, s-au oprit la spitalul din Zürich, pentru a-l vizita pe Rădoi şi pentru a se asigura că tratamentul decurge corespunzător.

 Jucătorul va fi externat astăzi şi este posibil ca el să ajungă la Konolfingen, iar mîine seară să se afle în tribunele Stadionului Wankdorf, pentru meciul România – Olanda. Decizia îi va aparţine, fiind clar indisponibil pentru restul competiţiei, el avînd şi varianta de a se întoarce acasă. Pe toată durata internării, Rădoi a fost încurajat de soţia sa, care i-a ţinut de urît la spital, dar şi de colegii săi, care l-au sunat. Cel mai afectat a fost Raţ, cel cu care s-a lovit şi care a suferit, la rîndul său, o rană la frunte. Conform primelor estimări, Rădoi îşi va putea relua antrenamentele la jumătatea lunii iulie, fiind posibil ca el să fie apt pentru startul sezonului din Liga 1.

GHINION. Internaţionalul stelist s-a accidentat stupid în timpul partidei cu Italia, în urma unui duel aerian cu Raţ. În funcţie de starea sa post-operatorie este posibil ca Mirel să rămînă alături de lotul "tricolorilor" şi la partida de mîine cu Olanda.

×
Subiecte în articol: sport