x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mister KO a reconfirmat

Mister KO a reconfirmat

29 Noi 2009   •   00:00
Mister KO a reconfirmat
Sursa foto: Jacques Boissinot/Agerpres

Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO, în repriza a patra, pe mexicanul Librado Andrade.

Ca de obicei, românul a intrat în ringul de la Quebec pe acordurile melodiei "Where the streets have no name" a trupei U2, fiind aclamat îndelung de spectatorii prezenţi. Iar Bute nu şi-a dezamăgit fanii, nici pe cei din sală, nici pe ei care urmăreau partida la televizor. A fost net superior în primele trei runde, dezlănţuindu-se în cea de-a patra. Andrade a rezistat la o primă serie fantastică a campionului nostru, dar a fost trimis pentru prima oară la podea cu un croşeu de stânga la bărbie. Mexicanul a reuşit să se ridice, dar până la final a jucat doar rolul de sac de box în faţa lui Lucian, care a pus capăt meciului cu un upercut la ficat. Prima înfrângere prin KO suferită de Andrade în carieră, în timp ce Bute îşi adaugă în palmares a 25-a victorie la profesionişti, 20 dintre ele fiind obţinute înainte de limită.


"ABIA AŞTEPT SĂ VIN ACASĂ"

Imediat după meci, Lucian Bute, supranumit şi Mister KO, a transmis câteva cuvinte şi pentru spectatorii din România. "Mulţumesc tuturor celor care v-aţi trezit în această dimineaţă special pentru mine. Nu vă puteţi imagina cum mă simt în aceste momente. Mă bucur foarte mult că meciul s-a văzut şi în România. Le mulţumesc celor care au făcut posibil să se vadă meciul în ţară. Abia aştept să vin acasă", a spus Bute la final. "Înaintea meciului, Lucian a spus că o să îl bată, o să-l rănească şi o să reuşească un KO.

În runda a patra când a văzut că Andrade s-a ridicat, Lucian a spus că îl va lovi în aşa fel încât să nu se mai ridice şi l-a «curentat» la ficat", a spus preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreaja. "A fost un meci extraordinar. Ceva de vis. Ştiam că îl va învinge pentru că era într-o formă extraordinară. Nu mă aşteptam să îl bată prin KO", a spus şi Adrian Diaconu, coleg cu Bute la clubul canadian Interbox.


Revanşă după un an
Lucian Bute îl învinsese pe Andrade şi în urmă cu un an, la 24 octombrie, în Bell Centre din Montreal, dar rezultatul de atunci a fost contestat de mai multe voci din boxul profesionist. Bute a dominat primele 11 runde, însă a fost trimis la podea în cea de-a 12-a şi ultima, iar arbitrul a încheiat lupta când sportivul nostru s-a ridicat. Românul a fost declarat învingător la puncte, fiind pentru a doua oară când îşi apăra centura mondială. Imediat după meci, Andrade a afirmat că arbitrul l-a favorizat pe Bute, încetând să numere atunci când românul se afla încă la podea, versiune susţinută şi de o parte a presei internaţionale. "Am muncit foarte mult după primul meci cu Andrade. Am demonstrat că merit să fiu campion şi că a fost un accident în 2008", a spus Bute. "A fost o partidă extraordinară, foarte bine pregătită. Acesta este adevăratul Lucian Bute. Nu credeam că va învinge prin KO, importantă era victoria", a declarat şi Rudel Obreaja.


Andrade: "A fost o lovitură perfectă"

După ce în urmă cu un an a impresionat prin rezistenţă, dar şi prin loviturile foarte puternice expediate, de această dată mexicanul Librado Andrade (foto) a fost surprins de condiţia fizică excelentă a lui Bute. După meci, Andrade a recunoscut superioritatea românului.

"La început am crezut că nu am nimic, dar când am încercat să mă ridic mi-a fost imposibil. A fost o lovitură perfectă. Lucian a fost foarte rapid, nu am putut împiedica nici una dintre cele două lovituri din runda a patra. M-a lovit foate puternic şi nu m-am mai putut ridica", a explicat Andrade la finalul partidei.


×
Subiecte în articol: sport lucian bute