x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mutu lasă cămilele pentru mânji

Mutu lasă cămilele pentru mânji

de Adi Munteanu    |    09 Ian 2020   •   11:32
Mutu lasă cămilele pentru mânji

Al treilea în ordinea preferințelor pentru preluarea naționalei U21, Adrian Mutu a fost, în cele din urmă, pus să continue munca lui Mirel Rădoi la tricolorii mici. Din cele trei nume de antrenori de pe lista scurtă, Cristi Chivu, Dan Alexa și Adi Mutu, a fost ales ultimul. Imediat după nominalizare, fostul „briliant” s-a declarat pregătit să preia naționala U21, invocând experiența acumulată în Arabia Saudită, la clubul Al Wahda, unde a antrenat echipa de tineret.

 

Deși nu-l recomandă nici experiența, nici performanțele în cariera de antrenor, Adrian Mutu a fost numit selecționer al echipei U21 a României și are ca obiective schimbarea de generații și calificarea la Euro 2021 pentru echipele U21. Decizia este surprinzătoare, având în vedere că Mutu, deși este înscris la Licența Pro, nu a participat la niciun curs și sunt sanse minime ca „Briliantul” să obțină carnetul Pro în actuala sesiune.

 

 

×