x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Nu regret momentul când am ales să plec din ţară"

"Nu regret momentul când am ales să plec din ţară"

de Florin Gongu    |    Vlad Ionescu    |    11 Noi 2009   •   00:00
"Nu regret momentul când am ales să plec din ţară"

"Zâna de la Montreal", aşa cum presa din întreaga lume i-a spus micuţei românce, care acum 33 de ani a revoluţionat gimnastica feminină, îşi serbează ziua de naştere. Deşi timpul îi este drămuit la minut, împărţindu-şi existenţa între familie şi numeroasele proiecte sociale în care este implicată, Nadia Comăneci, cea mai mare sportivă a României, a acceptat să-şi dezvăluie gândurile pentru cititorii Jurnalului Naţional.


Jurnalul Naţional: Ce pregătiri speciale ai făcut pentru ziua ta?


Nadia Comăneci:  În acest an mă bucur de câteva zile speciale. Am fost în Las Vegas şi urmează să ajungem toţi, eu, Bart, fiul nostru, Dylan, şi Paul, naşul lui Dylan, spre Los Angeles. Mă bucur din plin de aceste zile libere şi de revederea cu prietenii. De ziua mea o să ne întâlnim cu familia şi cu câţiva prieteni apropiaţi din State, dar nu am organizat ceva special. O să fie o întâlnire restrânsă. Cel puţin din câte ştiu eu...

Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-ai primit vreodată de ziua ta?

Îmi plac cadourile care sunt speciale, originale, cadourile despre care simţi că au fost făcute din suflet, că persoana respectivă s-a gândit să îmi ofere ceva ce îmi place, şi asta mă bucură. Valoarea unui cadou nu constă în valoarea lui materială, ci în încărcătura lui emoţională. Cadourile cele mai interesante sunt cele care sunt neaşteptate, cele care te surprind. Îmi aduc aminte de un cadou făcut de Bart, care m-a invitat într-o croazieră pe Santa Monica. Am crezut că aceasta era surpriza, însă lucrurile au continuat. Pe vas se aflau mulţi dintre prietenii noştri, deci pot spune că surpriza a fost dublă.

Ce preţuieşti cel mai mult în viaţă?

Am o familie la care ţin, un soţ minunat şi împreună suntem fericiţi, alături de cea mai preţioasă comoară a noastră, Dylan. Îmi doresc permanent să pot să fiu cât mai mult timp împreună cu familiile noastre, a mea din România şi a lui Bart din America. Aş vrea să fie cât mai aproape de mine, sunt nişte oameni minunaţi.


"România a atras atenţia la Mondiale"


Cum ţi s-au părut Campionatele Mondiale de gimnastică de la Londra, pe care le-ai văzut din sală? Ce părere ai despre evoluţia sportivilor din România şi ce perspective crezi că au aceştia la viitoarele mari competiţii, inclusiv la Jocurile Olimpice din 2012?

Majoritatea ţărilor a adus la aceste Campionate Mondiale sportivi tineri, valoroşi, care promit foarte mult. România a venit la Londra cu un lot care a reuşit să atragă atenţia. Marian Drăgulescu a câştigat două medalii de aur, la sărituri şi la sol. La fete s-a remarcat Ana Porgras, care a obţinut medalia de bronz la paralele. Ana a impresionat prin evoluţiile sale atât juriul, cât şi pe reprezentanţii celorlalte delegaţii. Pe holuri se discuta despre Ana Porgras ca despre o tânără talentată, o sportivă care, deşi aflată la prima competiţie importantă, a avut execuţii foarte bune. România a obţinut locul al treilea pe naţiuni, reconfirmând valoarea şcolii noastre de gimnastică. Cei doi antrenori, Nicolae Forminte şi Nicuşor Pascu, sunt sigură că vor şti ce trebuie să facă pentru a întări echipa, iar sportivii vor trebui să muncească mai mult. Alături de Ana şi de Marian, sunt convinsă că Anamaria Tămârjan, Diana Chelaru, Flavius Koczi şi George Stănescu vor putea obţine rezultate bune şi pe viitor. Mă bucur că  Sandra Izbaşa va continua cariera sportivă. Este o gimnastă foarte talentată şi ambiţioasă.


Cum ţi se pare gimnastica de azi în comparaţie cu vremurile în care făceai istorie? Care sistem de notare crezi că e mai corect? Cel de atunci sau cel de acum?

S-au schimbat foarte multe de atunci: regulile, felul în care se arbitrează, punctajul deschis, iar 10 se poate lua doar în execuţie. Eu cred că ar fi necesar să încercăm să reevaluăm acest sistem în aşa fel încâ sportivii să poată obţine şi nota maximă. Vorbim despre faptul că aceia care iubesc gimnastica, şi aici mă refer la spectatori, la fani, înţeleg foarte greu acest sistem de punctaj, prin care un sportiv nu poate obţine acea notă de 10. Sportivii de azi rămân la fel de buni ca şi colegii mei de generaţie, pentru că gimnastica inventează permanent noi şi noi valori.
"De ce să apară o nouă Nadia?"

Când va mai apărea o a doua Nadia, de la noi sau de oriunde? Care a fost secretul perfecţiunii tale?

De ce este nevoie să apară o nouă Nadia? Fiecare este unic în ceea ce face şi, aşa cum spuneam, gimnastica a dat de-a lungul timpului mulţi sportivi care au făcut istorie. Să nu uităm că şi România a dat foarte mulţi gimnaşti de o valoare excepţională, care au obţinut rezultate deosebite în competiţiile internaţionale. Nu vreau să dau nume, pentru a nu uita pe cineva care cu siguranţă ar merita să fie amintiţi. În ceea ce priveşte secretul perfecţiunii, am mai vorbit despre acest lucru. Cred că în primul rând a contat munca pe care am depus-o şi faptul că am reuşit să mă concentrez, să fac nişte exerciţii foarte bune în timpul concursurilor. Totodată, am avut avantajul de a avea alături o echipă foarte bună, şi aici mă refer atât la antrenori, cât şi la colege, care m-au sprijinit să ajung la acele performanţe.


Peste câteva zile se împlinesc 20 de ani de când ai fugit din ţară. Cum crezi că ar fi evoluat viaţa ta dacă n-ai fi făcut acel pas spre libertate?


Îmi este foarte greu să îmi imaginez cum ar fi evoluat. În mod cert aş fi fost în continuare lângă familia mea. Lucrul cel mai important este faptul că nu regret pasul pe care l-am făcut şi mă bucur pentru români că la scurt timp după plecarea mea au reuşit să-şi câştige propria libertate. Acest lucru m-a ajutat şi pe mine să pot fi din nou alături de familie şi de români. Acum pot veni în vizită în ţară oricând mi se face dor sau am un proiect care mă solicită.

Ce le transmiţi admiratorilor tăi din ţară?


În primul rând vreau să le mulţumesc pentru faptul că sunt tot timpul alături de mine. De câte ori vin în România simt acest lucru. Le doresc să reuşească să traverseze cât mai rapid actuala criza economică. În State se simte deja această tendinţă de depăşire a crizei şi îmi doresc ca acest lucru să se resimtă şi în România în viitorul apropiat.

În ce acţiuni caritabile eşti implicată în acest moment şi ce proiecte ai în perspectivă?


În Statele Unite m-am implicat în mişcarea Special Olympics şi sprijin acţiunile din campania de combatere a distrofiei musculare. În România, după cum se ştie, am propria fundaţie, care a dezvoltat până în prezent un proiect de susţinere a micilor gimnaste. De asemenea, suntem implicaţi într-un program mai amplu, care vizează protecţia copiilor atât în viaţa reală, cât şi în cea virtuală. Directorul fundaţiei, Virgil Munteanu, mi-a propus ca pentru anul viitor să realizăm mai multe proiecte care să vizeze încurajarea implicării şi a responsabilităţii sociale în sport şi nu numai, care să sprijine dezvoltarea aptitudinilor de utilizare a calculatorului la orice vârstă. Proiectul se numeşte "e-aptitudini" şi este dezvoltat împreună cu Junior Achievement şi cu Microsoft. Un alt proiect pe care urmează să-l demarăm, împreună cu partenerul nostru OM-Shanti, este legat de un program prin care dorim să identificăm problemele de dezvoltare la copii încă de la vârste fragede, pentru a putea interveni din timp asupra lor. În legătură cu clinica, de aceasta se ocupă Părintele Iordache, pe care încercăm să-l sprijinim, atât eu, cât şi fundaţia, şi care încearcă să ducă proiectul mai departe, deşi înţeleg că în acest moment este ceva mai dificil din cauza lipsei de fonduri. Anul viitor încercăm să ne mobilizăm pentru organizarea unui eveniment de found rising, pentru dezvoltarea clinicii. Alexandra Nichita a avut amabilitatea să ne doneze câteva tablouri ale ei, iar eu voi încerca să obţin de la prietenii mei, celebrităţi şi personalităţi din diferite domenii, obiecte care să poată fi valorificate la licitaţie. În plus, sper să ne bucurăm în continuare şi de sprijinul BRD.

×
Subiecte în articol: sport