x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Oltchim, fără Radu Voina

Oltchim, fără Radu Voina

de Marius Mihalcea    |    02 Iun 2010   •   00:00

Radu Voina, antrenorul campioanei României la handbal feminin, Olt­chim Râmnicu-Vâlcea, a hotărât să părăsească echipa pe care a dus-o în acest an până în finala Ligii Campionilor! „La oferta făcută de Olt­chim de a-şi prelungi contractul cu un an, răspunsul lui Radu Voina a fost nega­tiv.

Nu s-a discutat despre clauze contractuale sau alte detalii privind sezonul următor, ci doar despre continuarea colaborării cu încă un an. Radu Voina ne-a spus că se opreşte aici, pentru că îşi doreşte o pauză. Pentru mine, ca preşedinte, este pentru prima dată când simt că îmi pare rău că mă despart de un antrenor. Şi-a îndepli­nit toate obiectivele şi a avut o con­dui­tă ireproşabilă la clubul nostru. Despre viitor pot spune doar că în­cer­căm să găsim cât mai repede un în­locuitor", a declarat ieri pre­şe­dintele Oltchimului, Ioan Gavri­lescu.

×
Subiecte în articol: sport