x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Oltchim Rm. Vâlcea - Rulmentul Braşov, derby-ul şchiop bate la uşă!

Oltchim Rm. Vâlcea - Rulmentul Braşov, derby-ul şchiop bate la uşă!

de Ovidiu Ciutescu    |    20 Oct 2009   •   00:00
Oltchim Rm. Vâlcea - Rulmentul Braşov, derby-ul şchiop bate la uşă!

Nici nu a apucat să răsufle uşurat că după meciul cu Elveţia, din Preliminarii C.E. 2010, a scăpat cu toate jucătoarele valide că, Radu Voina, are de desluşit o altă mare problemă. La club de această dată. Merită meciul programat în Liga Naţională, contra Rulmentul Braşov, statutul de derby al campionatului? În fond, joacă contra echipei aflată imediat după vâlcence în clasament, dar care stă oficial să se desfiinţeze!



Oltchim Rm. Vâlcea - Rulmentul Braşov sau Constantin Roibu vs Doru Florescu. Două echipe, doi vâlceni care conduc handbalul feminin românesc. Vă imaginaţi cum suna această confruntare în urechile suporterilor până în urmă cu câteva luni? Arena era luată cu asalt iar "bandiţii" (nr. adversarul din Braşov) biciuit cu tot arsenalul. Braşovul  nu avea voie să aibă şansa unui rezultat bun la poalele Capelei. Lucrurile s-au schimbat, din păcate. Acum, Doru Florescu reprezintă burghezia decazută de upercutul dat de criza economică, fetele sale fugind care încotro văd cu ochii de la echipa creată sub Tâmpa. Doar antrenorul Herbert Muller stă, aşa cum îi place să se autocaracterizeze - precum căpitanul de vas legat de catargul care refuză să intre în burta oceanului împreună cu corabia! Aşa că, există premisele unui derby? Fireşte că da. "Murim, dar o facem frumos" -atenţionează Braşovul. Nici campioanele nu par să se lase pe urechea unui meci în compania unei echipe blazate. "Este un meci de campionat care trebuie tratat cu maximă seriozitate. Trebuie să ne respectăm pe noi şi trebuie să respectăm adversarul. Chiar dacă Oltchim pare a nu avea probleme în această ediţie a Ligii Naţionale, nu suntem dinainte câştigători şi fiecare întâlnire are dificultatea ei. Oricum, pentru noi urmează o perioadă extrem de dificilă, cu meciuri decisive în Liga Campionilor", avertizează antrenorul Oltchimului, Radu  Voina.


Etapa a V-a, 24 octombrie

Stiinta Bacau - CSM Cetate Devatrans

Universitatea Jolidon Cluj - HC Dunarea Braila  în 23.10    ora 17.00

Oltchim Rm. Valcea - Rulmentul Urban Brasov

HC Zalau - HCM Buzau

Rapid CFR Bucuresti - HCM Roman

HCM Stiinta Baia Mare - Tomis Constanta

Universitatea Resita - HC Otelul Galati

×