x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Oros, gol de aur

Oros, gol de aur

28 Iul 2008   •   00:00

FC BRAŞOV – UNIREA URZICENI 1-0
Gazdele au obţinut in extremis victoria, printr-un gol marcat în prelungiri de Oros, rezultatul bucurîndu-l pe antrenorul Răzvan Lucescu. "Este o victorie meritată. S-au întîlnit două echipe organizate, care lasă greu spaţii adversarilor.



FC BRAŞOV – UNIREA URZICENI 1-0
Gazdele au obţinut in extremis victoria, printr-un gol marcat în prelungiri de Oros, rezultatul bucurîndu-l pe antrenorul Răzvan Lucescu. "Este o victorie meritată. S-au întîlnit două echipe organizate, care lasă greu spaţii adversarilor. În prima repriză am avut un trac mare, care ne-a obstrucţionat puţin. Victoria este cu atît mai frumoasă, cu cît a fost obţinută în minutele de prelungire. Mă bucur că am demonstrat că putem juca de la egal la egal cu o echipă ca Urziceniul", a spus tehnicianul braşovenilor. De partea cealaltă, Dan Petrescu a acuzat prestaţia slabă a elevilor săi: "Trebuie să recunosc, pentru noi un punct era de aur la cum am jucat. După părerea mea nu ai voie să iei gol în minutul 94, deşi chiar nu înţeleg de ce s-a prelungit atîta meciul. Este o adevărată problemă că luăm mereu gol în ultimul minut. E vina tuturor, poate nu am ştiut să-i motivăm aşa cum trebuie. Nu cred că avem vreo şansă să terminăm în primele şase echipe".

×
Subiecte în articol: sport