x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Pandurii - Jovanovic s-a inteles cu CSM Valcea

Pandurii - Jovanovic s-a inteles cu CSM Valcea

de Corina Chiriac    |    19 Feb 2007   •   00:00

Lotul cu care Pandurii vor aborda meciurile rămase din retur a fost definitivat de antrenorul Eugen Neagoe. Acesta nu-i va mai include pe fotbaliştii Nemanja Jovanovic şi Andrei Enescu, ambii fiind propuşi pentru un imprumut pană in vară la CSM Valcea. Tehnicianul a precizat că cei doi au nevoie de jocuri pentru a putea reintra in formă, ambii fiind jucători care au făcut pauze mari, de peste un an. Neagoe a precizat după amicalul de la Motru că şi alti jucători, care nu vor intra in lot pentru fiecare meci, vor putea juca după caz, la echipa satelit EMC Rovinari care, din primăvară, işi va disputa jocurile de pe teren propriu pe terenul sintetic de la Targu Jiu.

Lotul pandurilor numără in acest moment, fără cei doi jucători trimişi la Valcea, 24 de fotbalişti. Aceştia sunt Guso, Dossey, Bălăet, Mandrean, Popete, Rus, Chibulcutean, Bogoi, Vătavu, Dragomir, Kutlacic, Adi Popescu, Vancea, Stangă, Orac, Păcurar, Ilie Iordache, Ciprian Vasilache, Mugurel Dedu, Sorin Vintilescu, Liviu Mihai, Radovanovic, Vidakovic şi Zoicaş .

In ceea ce ii priveşte pe Jovanovic şi Enescu, antrenorul Neagoe a precizat că măsura de a-i imprumuta este in folosul lor, pentru a avea jocuri şi a putea fi integrati din vară in lotul pandurilor: „Ei nu sunt jucători la care vom renunta definitiv. Dar am discutat cu domnul preşedinte Condescu şi am ajuns la concluzia că sunt doi jucători pe care o să ii imprumutăm pană la vară ca să joace. Este vorba de Enescu şi Jovanovic la care nu renuntăm pentru că sunt doi jucători tineri şi doar ii trimitem să joace. Eu vreau să joace la o echipă de Liga a doua, probabil va fi cea din Rm. Valcea iar in vară se vor intoarce la noi pentru că sunt jucătorii noştri. Nu renuntăm la ei dar acum vin după perioade mai lungi in care nu au jucat. Jovanovic are un an de zile in care nu a avut evolutii constante, adică o perioadă in care să joace mai multe jocuri, el a intrat cu intreruperi foarte mari cate 10 minute sau o jumătate de oră. Enescu are aproape doi ani de zile de cand a ajuns la Steaua, perioadă in care nu a jucat sau a jucat foarte putin. Ei fiind jucători tineri se cunoaşte lipsa jocurilor iar eu aş dori ca ei să joace constant acest retur de campoionat. Dar numai de ei depinde dacă se vor integra la noua lor echipă iar in vară vor reveni la Pandurii." Nu toti cei care vor rămane la Targu Jiu işi vor găsi loc pe foaia de joc la fiecare joc, motiv pentru care o parte din jucători vor mai evolua şi la echipa satelit din Rovinari. „Dintre cei care vor rămane aici vor mai fi doi sau trei care nu vor intra in lot la fiecare meci şi care cu sigurantă vor juca pentru echipa din Rovinari. Dar asta va depinde şi de accidentări şi de suspendări" a precizat antrenorul Neagoe.

Jovanovic a semnat cu CSM Ramnicu Valcea

Doar unul dintre cei doi jucători trimişi să joace in retur pentru CSM Ramnicu Valcea s-a inteles cu formatia de liga a doua. Directorul general al valcenilor, Florin Verigeanu a fost prezent azi la Targu Jiu şi a obtinut imprumutul pană in vară al atacantului Nemanja Jovanovic. Cel de-al doilea jucător care trebuia să meargă la Valcea este Andrei Enescu, fostul stelist refuzand insă oferta şi precizand că işi va căuta o altă echipă. Jovanovic a acceptat insă oferta venită de la echipa valceană precizand că intentionează chiar să rămană acolo. "Să vedem dacă mai revin la Targu Jiu. Dacă promovăm in prima ligă cu Valcea nu se ştie..." a declarat Jovanovic. Adus in vară de la Unirea Urziceni, sarbul Nemanja Jovanovic nu a reuşit nici un gol in turul campionatului pentru Pandurii Targu Jiu.

×
Subiecte în articol: sport jucatori targu jiu valcea vară jovanovic