x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Patron de Caracal

Patron de Caracal

de Madalina Corbeanu    |    18 Iun 2005   •   00:00
Patron de Caracal

De aproape un an, familia Frasineanu si-a deschis o afacere in "orasul minunilor". In aceste zile, Cornel, Roxana si cele doua fiice se afla in vacanta la mare.

Cornel Frasineanu a fost printre primii fotbalisti sositi anul acesta pe litoral. Jucator al echipei Bursaspor din Turcia, Cornel a ales sa-si petreaca vacanta in Romania "nu pentru ca nu mi-ar fi placut si in strainatate, dar oricum sunt plecat tot timpul anului, asa ca am preferat ca macar in concediu sa aud vorbindu-se romaneste in jurul meu".

DE-ALE FETELOR. Tata a doua fete, Rebecca Ioana (3 luni) si Andreea (5 ani), fostul jucator al Craiovei ne-a marturisit ca se simte cel mai bine daca familia ii este alaturi. "In primele zile am stat la mare cu nasii, Lorena si Eugen Trica, iar acum am ramas doar cu «mandrele mele». Va dati seama ce ma asteapta cand vor creste amandoua? Cred ca o sa-mi deschid o casa de moda cu hainele pe care si le vor cumpara", spune razand Cornel, cu gandul la viitor. La acest capitol, fotbalistul a fost completat, in gluma, de sotia lui, Roxana: "Vorbeste de noi ca suntem cochete, dar si el este pasionat de tot ce apare nou in moda. Si se pricepe destul de bine. Sincera sa fiu, toate cadourile pe care mi le-a facut au fost alese cu gust, asa ca din acest punct de vedere are o bila alba".

TOT FOTBAL. Ca si alti colegi, Frasineanu a ales pentru vacanta hotelul lui Gica Hagi din Mamaia. "Ca sa ma mentin in forma am mers aproape zilnic la sala de forta, iar fotbalul nu mi-a lipsit deloc din meniu", a spus mijlocasul. Dupa sejurul de la mare, Frasineanu va pleca in pregatire cu Bursaspor, in Antalya: "Noi, romanii, suntem iubiti in Turcia, iar eu, personal, nu am avut probleme cu banii la echipa, asa ca voi ramane sa joc tot la Bursa. Acum s-a schimbat conducerea clubului, iar noul patron este dispus sa investeasca si mai mult. Chiar saptamana viitoare o sa merg sa incasez ultima rata din contract si tot atunci voi afla ce se vrea de la noi sezonul urmator".

MASS-MEDIA. Coleg de echipa cu fostul stelist Iulian Miu, Frasi s-a adaptat si cu exuberanta ziaristilor sportivi turci. "Astazi presa te face rege, maine te face cu ou si cu otet. La ei conteaza foarte mult sa te mentii in varf sau macar sa atingi o cota medie. Daca ai jucat slab intr-un meci, te desfiinteaza", a spus jucatorul, care a avut evolutii apreciate in campionatul trecut, cand a marcat 11 goluri.

SALON
De aproape un an, Roxana si Cornel si-au deschis in Caracal un salon de infrumusetare. "Ne-am inspirat dupa un centru de acest gen din Turcia, unde noi mergeam frecvent", povesteste fotbalistul. "De fapt, eu ma gandeam de mult sa am o afacere proprie, si atunci cand s-a ivit ocazia, am profitat din plin. Am ales sa investim in domeniul frumusetii pentru ca sunt foarte multe persoane preocupate sa arate bine. Sunt foarte mandra ca am reusit sa-mi dovedesc ca pot lua in propriile maini destinul unei firme. Mai ales ca imi place ceea ce fac", a completat Roxana.

REGRETE
Cornel a urmarit cu interes ultimele meciuri ale Diviziei A. Cel mai mult s-a aratat preocupat de soarta Universitatii Craiova, despre care spune ca nu-i vine sa creada ca a retrogradat. "Imi pare rau ca, in ultimii ani, in Banie nu s-a mai reusit inchegarea unei echipe asa cum merita suporterii olteni. Cine joaca macar cateva meciuri in tricoul alb-albastru nu va uita niciodata", a declarat, cu regret, Frasineanu.
×
Subiecte în articol: sport