x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Penescu, Constantin, Făcăleaţă şi Libertatu, tot după gratii

Penescu, Constantin, Făcăleaţă şi Libertatu, tot după gratii

de Elly Cîrstea    |    11 Iun 2009   •   00:00
Penescu, Constantin, Făcăleaţă şi Libertatu, tot după gratii

Patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, fostul preşedintele al CCA, Gheorghe Constantin, directorul PIC, Liviu Făcăleaţă, şi fostul director al OPC Argeş, Cristian LIbertatu, mai rămân încă 20 de zile în arest.



O nouă lovitură, ieri, pentru cei patru arestaţi în cazul de corupţie din fotbal, declanşat la jumătatea lunii aprilie la Piteşti, care au aflat că vor rămâne după gratii până la 30 iunie. Astăzi, 11 iunie, le expirau mandatele de arestare preventivă şi, după aproape 60 de zile petrecute în arestul IPJ Argeş, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, directorul hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, şi fostul şef al OPC Argeş, Cristian Libertatu, trebuiau să fie puşi în libertate.

Procurorii anticorupţie şi-au luat măsuri din timp şi au cerut săptămâna trecută, pentru a treia oară, prelungirea mandatelor de arestare, ca să aibă timp să se judece şi recursurile. Procurorii anticorupţie au depus recurs la decizia de la sfârşitul săptămânii trecute a magistraţilor de la Tribunalul Argeş, care s-a judecat ieri, la Curtea de Apel Piteşti. Penescu, Făcăleaţă, Constantin şi Libertatu au fost aduşi miercuri cu duba de la arest la ora 12:00.

Au fost din nou audiaţi, în sală fiind lăsate şi rudele inculpaţilor, iar deliberările au durat până la ora 17:00. Cei patru îşi vor petrece tot restul lunii iunie după gratii, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis recursul DNA, inculpaţii urmând să rămână în arest până la data de 30 iunie. "S-a admis recursul DNA, a fost casată în totalitate încheierea pe fond, a fost admisă propunerea DNA de prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 11 iunie, până la 30 iunie", se arată în încheierea de şedinţă.

Tribunalul Argeş respinsese la 5 iunie propunerea procurorilor DNA de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru cele patru persoane acuzate de dare şi luare de mită.

×
Subiecte în articol: sport iunie