Tehnicianul echipei campioane va sta în tribună sâmbătă, când CFR Cluj şi Unirea Urziceni se vor reîntâlni în prima etapă a noului sezon din Liga 1.
Prestaţia "centralului" Georgian Ionescu din Supercupă l-a exasperat pe antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu. "Bursucul" a protestat la câteva decizii şi, spre finalul primei reprize, a fost eliminat, urmând a fi suspendat aproape sigur cel puţin o etapă de Comisia de Disciplină a FRF.
Tehnicianul ialomiţenilor a comentat în termini duri arbitrajul de la partida cu CFR Cluj: "Din cauza acestor arbitraje nu o să mă mai vedeţi prea mult prin ţară. Anul acesta mă aştept să stau doar în tribune. Este o bătaie de joc ce se întâmplă cu aceşti arbitri români. Vezi, Doamne, sunt de perspectivă. Pe naiba, au direcţii gata făcute, suntem vânaţi".
Patronul clujenilor, Arpad Paszkany, a ripostat: "Dan Petrescu să-şi vadă de treaba lui, mai are de învăţat din punct de vedere al comportamentului. În rest, este un antrenor bun. Aş vrea să avem asemenea arbitraje la toate jocurile".