x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Piţurcă: Am speranţa că vom învinge în cele două meciuri

Piţurcă: Am speranţa că vom învinge în cele două meciuri

23 Mar 2009   •   00:00

Antrenorul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a declarat, astăzi, la reunirea lotului, că, deşi este conştient că vor fi două meciuri foarte grele în compania reprezentativelor Serbiei şi Austriei, are speranţă că va câştiga ambele partide.

"Urmează două meciuri foarte importante şi probabil decisive pentru calificare. S-a tot vorbit şi s-au făcut calcule în ultimul timp, dar sper ca echipa României să treacă cu bine peste aceste două jocuri. Cel mai important meci este cel cu Serbia. Sunt conştient că sunt două meciuri, dar şansele de a învinge sunt normale. Cred în echipa României şi am speranţa că vom învinge. Toate cele şase puncte puse în joc sunt importante, dar mai importante sunt primele", a declarat Piţurcă, citat de Mediafax.

Victor Piţurcă a precizat că a convocat pentru cele două partide cei mai în formă jucători români. "I-am convocat pe cei mai valoroşi şi pe cei mai în formă. Nu mă gândesc la jucătorii care lipsesc şi care sunt foarte importanţi, Chivu şi Florentin Petre. Dar asta este situaţia, mă aştept tot timpul să apară probleme dar e păcat că s-au accidentat înaintea celor două meciuri", a menţionat Piţurcă. Selecţionerul a anunţat că l-a convocat pe Maximilian Nicu pentru a-l cunoaşte şi probabil mijlocaşul Herthei Berlin va şi juca. "V-aş ruga să ne lăsaţi să pregătim meciul fără mare tam-tam şi la fel şi cu Maximilian Nicu, care este un jucător nou şi are nevoie să fie lăsat să-şi facă treaba. Max este un jucător polivalent şi poate juca oriunde la mijloc şi vom vedea unde îl vom folosi. L-am convocat pentru că vreau să-l cunosc şi probabil va juca. Interesul care s-a dat pentru el este extrem de exagerat şi poate nu era momentul să apelez la el, dar prevedeam acest interes. Important este cum va reacţiona el", a explicat Piţurcă. România va întâlni Serbia (stadionul "Farul" din Constanţa, 28 martie, de la ora 20.45) şi Austria ("Hypo Worthersee Arena" din Klagenfurt, 1 aprilie, de la ora 21.30), în preliminariile grupei a 7-a a Cupei Mondiale din 2010. (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport două