x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Premieră la Jocurile Olimpice 2014: Torţa olimpică va fi dusă în spaţiu

Premieră la Jocurile Olimpice 2014: Torţa olimpică va fi dusă în spaţiu

24 Iun 2013   •   21:47
Premieră la Jocurile Olimpice 2014: Torţa olimpică va fi dusă în spaţiu

Cosmonauţi ruşi vor duce torţa olimpică până la Staţia Spaţială Internaţională (ISS) în noiembrie şi vor efectua o ieşire în spaţiu, pentru a celebra Jocurile Olimpice de a Soci, din 2014, a anunţat, luni, Agenţia Spaţială Rusă (Roskosmos), informează mediafax.ro.

Va fi prima oară în istorie când torţa va părăsi Terra în timpul parcursului spre oraşul gazdă a JO.

"Nimeni nu a făcut aşa ceva înaintea noastră", a declarat preşedintele comitetului de organizare pentru Soci-2014, Dmitri Tchernychenko, după ce a semnat un acord în acest sens cu directorul Roskosmos, Vladimir Popovkin.

"Ieşirea în spaţiu a unui cosmonaut rus cu torţa Soci-2014 va intra în istoria Jocurilor Olimpice şi va arăta lumii aspiraţia ţării noastre către noi victorii", a subliniat Tchernychenko.

Luni, legendarul cosmonaut rus Alexeï Leonov, 79 de ani, primul om care a ieşit în spaţiu, a remis torţa comandantului navei spaţiale care o va duce spre ISS, Mihaïl Tiurin.

Cosmonauţii echipajului său, Oleg Kotov şi Sergheï Riazanski, vor efectua apoi o ieşire cu torţa în spaţiu.

"Din motive de securitate torţa nu va fi aprinsă în spaţiu", a precizat Roskosmos.

Torţa olimpică va reveni apoi pe Terra cu Fiodor Iurtşikin, care în prezent se află la bordul ISS.

Flacăra olimpică va parcrge 65.000 de kilometri pe teritoriul Rusiei, cu maşina, avionul şi va fi chiar şi trasă de reni. 

×
Subiecte în articol: torta olimpica iss