x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Preţul: 1 leu

Preţul: 1 leu

23 Sep 2009   •   00:00

Principalul acţionar al giuleştenilor, George Copos, susţine că negocierile cu grupul de investitori germani sunt serioase, iar preţul de vânzare este de un leu.



"În acest stadiu, conform celor convenite cu partenerii noştri, nu putem da multe detalii. Cert este faptul că, la finalizarea negocierilor, preţul clubului va fi de un leu, însă dacă vom bate palma, viitorii acţionari vor prelua şi datoriile, în valoare de 10 milioane de euro. Important este ca Rapidul să fie gestionat cât mai bine", a consemnat Copos pe blogul său.

×
Subiecte în articol: sport