Punctul pe Ei. Scandal pe muchie de penal la Dinamo

Semnele crizei sunt ale dracului rău de tot. Și nu zic de tristețe. Fiindcă nu mă deranjează pe mine la sentiment sleiala financiară a fotbalului și consecințele ei. De fapt nu mă mai deranjează. Depozitez în indiferență și judecată rece crampele fotbalului de când performanțele sale au devenit tot mai anemice. Am cam luat distanță față de șatra colonială a ligiștilor din momentul în care ea a fost tot mai consistent împănată de incompetenți obraznici, de impostori, de derbedei și escroci, oricând capabili să persecute meseria și bunul simț. Singurul element care în astfel de condiții mai antrena atenția, care mai topea scârba, era comicăria involuntară etalată de stupizii sătuli și fuduli. De-acum, criza, criza aia a dracului despre care vorbeam, i-a cam tăiat la gușă pe fudulii din fenomen. I-a întărâtat rău de tot. Regiile de culise nu mai funcționează. Discreția complicităților blatiste are deja termenul de garanție expirat. Iar pacienții fotbalului, deposedați de suficiența îndestulării de troacă, recurg la sincerități care-i afișează în piața publică printr-un spectacol de un penibil perfect.
   
Rând pe rând, cotizantele primei ligi se reunesc pentru pregătirea unei noi convalescențe competiționale. Și observăm că din peisaj lipsește ceva. Zvonerii transferurilor fabuloase nu mai au tupeul să acompanieze momentul. Suferă ei într-o tăcere care îndurerează ritualicele obișnuințe. În sosul sărbătorilor de iarnă, profitând de îngăduința unei omenești voioșii, au mai fost lansate ceva scenarii care priveau restructurarea loturilor. Dar acum, în înjurătura vremurilor cu care ne petrecem, Nici chiar cei mai obraznici dintre povestitori nu mai au curaj să dea cep imaginației. Terenul de vânătoare al săracilor din fotbal nu mai vizează vitrinele de lux. S-a mutat pe la comisiile de soluționare a litigiilor, acolo unde cramponații înfometați își tot scriu memoriile. Dar și aici trocul este amar și trist. Fotbaliștii disperați de viață nu se aleg cu nimic. Se amăgesc doar cu o altă perspectivă. Fiindcă primesc în schimbul unor minciuni deja expirate alte minciuni. Minciuni de viitor. Fiindcă cei care târguiesc nu sunt mai cuminți în faptă decât cei care sunt părăsiți de jucători.

Tăcerea lucie în care defileză angajații meseriei nu este însă una definitivă. Suntem recompensați de alaiul nervos al unor scandaluri pe muchie de penal. Dinamo s-a scos spectaculos în acest sens. Ingredientul Ionuț Negoiță a lucrat cu harnică inconștiență la înjurătura cu care se împodobește clubul la ora actuală. A vrut omul ceva, a vrut pentru sine și s-a tot lăudat cu facerea de bine. Dar i-au cam lipsit argumentele înălțării cuminți. N-avea de unde să și le facă rost. Și a încercat să-și inventeze trepte pe spinarea altora. Nicolae Badea a tăcut deocamdată. A vorbit în schimb un alt vizat, Cristi Borcea. Negoiță a forțat sinceritatea lui Borcea. Borcea a forțat sinceritatea lui Negoiță. Și aflăm de-alea grele. De-alea despre care în alte instanțe și în alte circumstanțe nu prea aveam cum să aflăm. Aflăm, din declarații făcute nesilit și pe proprie răspundere, că granzii cei mai granzi ai fotbalului sunt, de fapt, niște pitici foarte mici, niște papagali și niște mincinoși cu un remarcabil portofoliu penal. Noi nu mai zicem nimic. Este suficient să nu-i contrazicem pe făptași.