x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Raliu în România şi în Ungaria

Raliu în România şi în Ungaria

de Dragos Stoica    |    06 Feb 2008   •   00:00
Raliu în România şi în Ungaria
Sursa foto: Christian Silva/

De ieri, este oficial! România şi Ungaria vor găzdui între 19 şi 26 aprilie cel mai important raliu organizat până acum în Europa, acesta conţinând întreceri pe toate cele trei segmente, respectiv motociclete, maşini şi camioane.

De ieri, este oficial! România şi Ungaria vor găzdui între 19 şi 26 aprilie cel mai important raliu organizat până acum în Europa, acesta conţinând întreceri pe toate cele trei segmente, respectiv motociclete, maşini şi camioane.

 

ŞANSĂ. Ideea organizării unui rally-raid în zona centrală a Europei apăruse de mai multă vreme, dar lucrurile au fost grăbite de anularea celebrului raliu Dakar din cauza ameninţărilor teroriste. Pentru ca sumele investite de competitori să nu fie pierdute, iar piloţii să nu rămână frustraţi, organizatorul “Dakar”-ului, Amaury Sport Orga­nisation, a urgentat inaugurarea Ra­liului Europei Centrale. Traseul total va măsura peste 3.000 de kilometri, fiind împărţit în şapte etape, dintre care jumătate vor fi alocate unor probe speciale foarte tehnice, cu lungimi care vor varia între 60 şi 160 de kilometri. Taxele de participare se ridică la 3.000 de euro (motociclete), 5.000 de euro (maşini) şi 7.000 de euro (camioane), cu precizarea că echipajele care au fost înscrise pentru Dakar 2008 nu vor trebui să plătească aceste sume. Etapele raliului sunt stabilite în următorul calendar: 20 aprilie: start Budapesta – Baia Mare; 21 aprilie: Baia Mare – Sovata; 22 aprilie: Sovata – Sovata; 23 aprilie: Sovata – Debreţin; 24 aprilie: Debreţin – Veszprem; 25 aprilie: Veszprem – Veszprem; 26 aprilie: Veszprem – finiş Lacul Balaton. Prezent ieri la Bucureşti într-o conferinţă de presă, patronul raliului Dakar, Etienne Lavigne, a declarat: “Era necesar să le oferim urgent piloţilor o competiţie adevărată care să le salveze parteneriatele şi reţeaua financiară. Intenţionam să lansăm Dakar Series în 2009, dar evenimentele ne-au adus în situaţia de a devansa cu un an acest proiect al raliurilor-satelit, care ar trebui să numere trei concursuri pe an pe lângă Ra­liul Dakar”.

×
Subiecte în articol: sport aprilie