x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Raliul Dakar 2008 - "Noi mergem pentru Romănia!"

Raliul Dakar 2008 - "Noi mergem pentru Romănia!"

de Oana Georgescu    |    03 Ian 2008   •   00:00
Raliul Dakar 2008 - "Noi mergem  pentru Romănia!"

Raliul Dakar 2008 va pleca la drum la 5 ianuarie din Lisabona şi se va incheia la 20 ianuarie in Senegal. Ţara noastră se prezintă la startul acestei ediţii cu un număr-record de participanţi, dar şi cu două premiere.

Raliul Dakar 2008 va pleca la drum la 5 ianuarie din Lisabona şi se va incheia la 20 ianuarie in Senegal. Ţara noastră se prezintă la startul acestei ediţii cu un număr-record de participanţi, dar şi cu două premiere.

O provocare pentru cei care participă. Un vis pentru cei care rămăn deoparte! Acesta este motoul unei competiţii extraordinare: Raliul Dakar. O competiţie care anul acesta se anunţă de excepţie, mai ales in ceea ce priveşte participarea Romăniei. "Noi mergem pentru Romănia!", acesta este sloganul sub care cei trei componenţi ai VECTRA TEAM ROMĂNIA vor lua la 5 ianuarie startul in Dakar 2008. Este vorba despre piloţii Marcel Butuza (nr. 69), Alexandru Gărbacea (nr. 149) şi Romeo Duicu (nr. 150) care vor concura la categoria moto. Vor fi insoţiţi (o premieră absolută pentru o echipă romănească) de cel mai nou şi modern camion de asistenţă, din seria limitată la doar zece exemplare in intreaga lume, un MAN 6x6 (nr. A 303) ce va fi pilotat de Liviu Butuza, insoţit de Etien Vuillet (copilot) şi Sorin Ghica (navigator) pe toată durata competiţiei. In plus, ţara noastră se va prezenta la start şi cu un echipaj la secţiunea auto: Gabi Nicolae - Dorel Stanciu.

Caravana. Inaintea deplasării la Lisabona, membrii echipajului moto romănesc, Marcel Butuza, Alex Gărbacea şi Romeo Duicu, şi-au prezentat la Braşov obiectivele, motocicletele şi camionul de asistenţă. Cei trei băieţi şi-au propus să arboreze tricolorul pe malul Lacului Roz (Dakar), considerat punctul oficial de sosire al raliului şi totodată locul cel mai răvnit şi visat de concurenţi.

Ediţia 2008 a Raliului Dakar aliniază la start 580 de competitori la cele trei secţiuni: moto, auto şi camioane. Concurenţii care vor ajunge la linia de sosire la 20 ianuarie vor fi parcurs 9.273 km, dintre care 5.736 de probe speciale cronometrate. Programul cuprinde 15 etape, unica zi de odihnă fiind prevăzută la 13 ianuarie la Nouakchott, capitala Mauritaniei. Caravana va trece prin Portugalia (Lisabona, Portimao) şi Spa-nia (Malaga), Maroc (Nador-Er Rachidia-Ouarzazate-Guelmin) şi Mauritania (Smara-Nouadhbou-Tidjijka-Nouakchott-Atar), pentru ca finalul (St.Louis-Kiffa-Dakar) să aparţină Senegalului, finish-ul fiind programat, ca de obicei, pe malul Lacului Roz din Dakar. Acesta este considerat punctul oficial de sosire al raliului Dakar şi totodată locul cel mai răvnit şi visat de concurenţi.

Aventura. Parcursul este cu o treime mai lung (1.500 km) decăt cel de anul trecut, dar zona care va face legea este deşertul mauritanian, unde se vor parcurge 56% din traseu şi 67% din lungimea secţiunilor cronometrate. Cele opt etape din această ţa-ră erau căt pe-aci să fie anulate din cauza celor două atacuri teroriste (unul revendicat de Al-Qaeda) care au provocat moartea a patru turişti francezi şi a trei soldaţi. După ce au studiat propunerile şi au primit asigurările poliţiei din Mauritania privind securitatea traseului, organizatorii Raliului Dakar 2008, in frunte cu şeful securităţii raliului, Roger Kalmanovitz, aflat la Nouakchott, au luat decizia de a menţine etapele ce vor traversa această ţară intre 11 şi 19 ianuarie. La ediţia din 2007, organizatorii au fost nevoiţi să anuleze două etape din cauza ameninţărilor teroriste. După trei zile (2, 3, 4 ianuarie) de verificări tehnice la Lisabona, piloţii romăni vor lua startul la 5 ianuarie cu găndul doar la cele mai dificile zile din viaţa lor la Dakar. Şi aceasta din cauza faptului că perioada cea mai lungă - opt zile, este programată pe inşelătoarele şi periculoasele dune ale deşertului mauritanian.

Intre vis şi realitate

Aşadar incepe o aventură ce inseamnă performanţă, depăşirea propriilor limite, sportivitate, tenacitate, tărie de caracter, voin-ţă şi dorinţa de a invinge. Din cele mai vechi timpuri, omul a simţit nevoia să işi depăşească limitele, iar din anul 1979, toţi piloţii amatori sau profesionişti, pasionaţi ai sporturilor cu motor, nu şi-au mai dorit decăt să treacă linia de sosire a celebrului raliu. De atunci, peste 13.600 de sportivi au luat startul in cea mai dificilă competiţie de motorsport din lume. De fapt, Dakarul a debutat in 1977, in timpul Raliului Abidjan - Nisa, cănd Thierry Sabine s-a rătăcit in Deşertul Libiei. Experienţa la limită pe care a trăit-o cu această ocazie i-a dat ideea unui raliu cu startul in Europa, care să tra-verseze teribilul deşert.

Fantastic, dar cumplit

Marcel Butuza, căpitanul şi cel mai experimentat component al team-ului moto, a fost nevoit să abandoneze anul trecut din motive tehnice (defectarea ambreiajului). Ghinionul romănului a fost marcat in etapa mauritaniană (Atar-Tichit, km 51). Rănit, braşoveanul a ajuns la Dakar schimbănd trei taxiuri. "Ultimii 1.500 de kilometri i-am făcut in trei zile. Mergeam prin pustiu fără să am habar pe unde sunt. De nevoie am inchiriat o rablă veche de 40 de ani", işi aminteşte Butuza. S-a intors in Romănia doar cu ce avea pe el - combinezonul moto sub care purta o cămaşă inflorată dată de un localnic din Senegal. "Dakarul este fantastic. Te simţi cu adevărat motociclist intr-o astfel de intrecere, dar e cumplit!", recunoaşte Butuza inainte de startul de la Lisabona.

×
Subiecte în articol: sport ianuarie dakar