x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport RAPID / E sigur. Peseiro, out!

RAPID / E sigur. Peseiro, out!

de Marius Mihalcea    |    18 Dec 2008   •   00:00
RAPID / E sigur. Peseiro, out!

Tehnicianul portughez a fost îndepărtat în cele din urmă de la cârma grupării de lângă Podul Grant. Cele mai mari şanse să preia echipa le are Marius Şumudică, liber de contract după ce şi-a dat demisia de la Progresul.



Jose Peseiro  nu mai este, începând de ieri, antrenorul principal al Rapidului. Membrii Consiliului de Administraţie l-au convins aseară pe tehnicianul portughez să semneze rezilierea contractului în schimbul unei despăgubiri de 243.000 de euro, cu aproape 50.000 de euro sub ce a cerut iniţial Peseiro. “S-a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului. Diseară, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, se vor parafa actele”, a dezvăluit o sursă din cadrul grupării giuleştene.

Tot în cadrul şedinţei de ieri a CA, s-a mai luat decizia numirii lui Grigore Sichitiu în funcţia de director general, deţinută până în momentul de faţă de Constantin Zotta, care şi-a anunţat însă demisia. Peseiro a fost împins să plece de la echipă din cauza salariului său prea mare, 720.000 de euro pe sezon, şi al rezultatelor modeste obţinute de “vişinii” cu el la timonă în prima parte a campionatului. “Deocamdată nu am ajuns la o înţelegere cu conducătorii clubului pentru rezilierea contractului meu. Nu ştiu când se va ajunge la o înţelegere în această privinţă”, a negat însă Peseiro despărţirea. Cel mai probabil, conducerea tehnică a Rapidului în retur va fi formată din Marius Şumudică – antrenor principal, şi Marian Rada – “secund”.

×
Subiecte în articol: sport