x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rapid – Gaz Metan 4-1: Giuleştenii au revenit pe primul loc

Rapid – Gaz Metan 4-1: Giuleştenii au revenit pe primul loc

de Ionut Paduraru    |    21 Noi 2009   •   00:00
Rapid – Gaz Metan 4-1: Giuleştenii au revenit pe primul loc
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Elevii lui Nicolae Manea s-au impus cu 4-1 în meciul cu Gaz Metan şi au urcat, cel puţin până luni, în fotoliul de lider al Ligii I.

Manea i-a trimis pe teren încă din primul minut pe tinerii Păun şi Ioniţă, iar cel din urmă putea să deschidă scorul cu noroc, când degajarea portarului advers l-a lovit în spate, iar balonul a trecut puţin peste transversală ('6). O a doua ocazie periculoasă a venit abia în minutul 23, când Grigorie a respins de pe linia porţii o reluare cu călcâiul a lui Dudiţă. Meciul se îndrepta spre o remiză albă la pauză, dar centralul Marius Avram a dictat uşor penalty la un duel între Nohai şi Ioniţă, iar veteranul Iencsi a transformat pentru 1-0 ('43).

Acelaşi Iencsi a fost iertat de eliminare în prelungirile primei părţi, după o intervenţie dură la Bud. Medieşenii au fost mai periculoşi la reluare, iar după două ocazii ale lui Todea şi Zaharia, Pârvulescu l-a învins pe Bornescu cu un şut cu pământul ('61). Egalitatea nu s-a menţinut decât nouă minute, Spadacio readucând Rapidul în avantaj după ce a trimis în vinclu din lovitură liberă de la 20 de metri. Pe final, Ioniţă ('84) şi Răduţă ('90) şi-au trecut şi ei numele pe tabela de marcaj, iar Avram a anulat eronat un gol valabil al lui Pârvulescu, pe motiv de ofsaid.

×
Subiecte în articol: sport