x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport RAPID – INTERNAŢIONAL CURTEA DE ARGEŞ 3-0 / Copos a revenit lângă echipă

RAPID – INTERNAŢIONAL CURTEA DE ARGEŞ 3-0 / Copos a revenit lângă echipă

de Marius Mihalcea    |    13 Noi 2008   •   00:00
RAPID – INTERNAŢIONAL CURTEA DE ARGEŞ 3-0 / Copos a revenit lângă echipă

Principalul acţionar al grupării de lângă Podul Grant a fost ieri în tribunele Stadionului Astra din Ploieşti, iar la finalul partidei, care a consfinţit calificarea giuleştenilor în "sferturile" Cupei, a promis că salariile jucătorilor vor fi plătite în scurt timp.

Trupa lui Jose Peseiro s-a impus fără probleme în faţa modestei Internaţional Curtea de Argeş, locul 12 în seria a II-a a eşalonului secund, dar, mai mult decât succesul în sine, pe jucătorii rapidişti i-a bucurat prezenţa la meci a lui George Copos.

BANII VIN PĂNĂ ÎN DECEMBRIE

Ultima oară la un meci al formaţiei giuleştene la 2 octombrie, la partida pe care Rapid a terminat-o la egalitate, scor 1-1, cu Wolfsburg, în turul întâi al Cupei UEFA, principalul acţionar a venit la Ploieşti special pentru a-i linişti pe jucători, care nu şi-au mai primit drepturile financiare de două luni. "Avem o problemă reală legată de finanţarea echipei, dar sper că o vom rezolva. Îl aştept în continuare pe Taher la convorbiri. Până în decembrie toate restanţele vor fi achitate, vă garantez că, în afară de Dani Coman, nici un jucător de valoare nu va părăsi Rapidul. Momentan avem bani să ne plătim jucătorii. Sunt lângă echipă orice ar fi", a declarat Copos la finalul meciului.

PESEIRO: "SĂ DEMONSTRĂM CĂ SUNTEM PROFESIONIŞTI!"

Antrenorul giuleştenilor, Jose Peseiro, a spus: "Trebuie să demonstrăm că suntem profesionişti, în fond toţi suntem în aceeaşi situaţie. Nici eu nu mi-am primit banii, dar cei mai importanţi sunt jucătorii. Este bine că domnul Copos a fost la meci, este un semn bun. Nu comentez mai mult despre situaţia actuală a clubului". Portughezul s-a referit apoi la prestaţia echipei sale şi a evaluat şansele acesteia la titlu. "Sunt mulţumit şi de joc, şi de rezultat la meciul de Cupă şi ţin să remarc întreaga echipă. Ne aşteaptă un meci foarte greu etapa următoare la Craiova, trebuie să învingem neapărat ca să continuăm lupta pentru campionat. Pentru mine campionatul nu s-a încheiat, nouă puncte până la locul unu pot fi recuperate, iar eu am mare încredere în jucătorii noştri", a conchis Peseiro. "Ştim că Rapid se află într-o situaţie grea. E bine că a revenit Copos, avem nevoie de susţinerea dânsului", a declarat Joao Paolo Pinto, aflat la prima sa reuşită pentru "vişinii".

80.000 de lei amendă

Jandarmeria Bucureşti a sancţionat ieri clubul Rapid cu 80.000 de lei, pentru nerespectarea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de organizator al partidei cu Steaua, scor 0-0, din runda a 14-a a Ligii 1, în timpul căreia suporterii au aprins torţe şi petarde şi au afişat bannere cu conţinut obscen. Jandarmeria Capitalei a amendat totodată, cu 500 de lei, şi firma de pază care a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă la porţile de acces ale stadionului. Ca urmare a incidentelor produse între suporterii celor două echipe atât înaintea meciului, în diferite locaţii, cât şi pe stadion, în timpul partidei, au fost conduse la Secţia 20 Poliţie un număr de 27 de persoane, 11 dintre acestea fiind sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2.900 de lei.

Sprijin de la Nicu Gheară

Principalul susţinător al lui George Copos este preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Români, Nicu Gheară, cel care a decis ă-l sprijine pe patronul Rapidului pentru redresarea corabiei. "Nu vreau să se înţeleagă că voi fi printre acţionari. Vreau să-l ajut pe George Copos în aceste momente grele şi când am văzut contractul.

Şi are dreptate sută la sută. Am observat că George s-a schimbat mult şi este păcat să piardă 16 ani petrecuţi la cârma Rapidului. Mai are nevoie de încă patru-cinci oameni lângă el, în special în această perioadă de criză financiară. I-am spus acum opt sau nouă ani că va veni timpul când nu va mai face faţă singur. Sufletul meu este la Rapid, e păcat să moară un club istoric, care a supravieţuit înainte de Revoluţie unor situaţii mult mai grele şi s-a bătut de la egal la egal cu Steaua şi Dinamo", a declarat Gheară.


Cupa Romăniei, Optimi

MARŢI
Dunărea Galaţi – FC TIMIŞOARA      1-2
Enache (’57) / G. Bucur (’19), Borbely (’49)

FC UNIREA – Oţelul   1-0
Dănălache (’83)

IERI
RAPID – Int. Curtea de Argeş  3-0
Pinto (’11), Fernandes (’72), Herea (’85)

GLORIA BISTRIŢA – FC Braşov       5-3
după 11 metri (1-1 după 120 de minute)
Roman (’20) / Ilyeş (’50)

CS Otopeni – FC VASLUI      1-2
Kalle (’77) / Jovanovici (’35), Burdujan (’76-pen)

FC Botoşani – DINAMO         1-3
A. Simao (’85) / A. Cristea (’50, ’83), Dănciulescu (’66)

“U” Craiova – Pandurii 1-4
Fl. Costea (’58) / I. Iordache (’25),
Al. Piţurcă (’52), V. Simion (’87), Raskovic (’90+2)

AZI
Ora 20:30 (Antena 1)
Sportul Studenţesc – CFR Cluj
Bucureşti (Stadionul Giuleşti)
Echipele scrise cu majuscule s-au calificat în faza următoare a competiţiei.

×
Subiecte în articol: sport rapid copos