x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Real Madrid a fost atinsă din nou de blestemul optimilor

Real Madrid a fost atinsă din nou de blestemul optimilor

de Ionut Paduraru    |    10 Mar 2010   •   00:00

Real Madrid a părăsit pentru al şaselea an consecutiv Liga Campionilor în optimi, după remiza înregistrată, miercuri seara, pe Santiago Bernabeu, în faţa lui Olympique Lyon, scor 1-1.

Madrilenii au remontat rapid avantajul luat de francezi în tur. În minutul 6, Cristiano Ronaldo a inventat o execuţie fantastică dintr-un unghi aproape mort, printre picioarele lui Lloris, şi scorul dublei manşe devenea egal. Până la pauză, echipa lui Manuel Pellegrini s-a întrecut în ratări, cele mai mari aparţinându-i lui Higuain, dintre care şi o bară cu poarta goală.

Faţa jocului s-a schimbat însă complet la reluare. Lyonul a ieşit mai curajos la joc şi a periclitat mult mai des poarta lui Casillas, iar insistenţa oaspeţilor a dat roade în minutul 76, când bosniacul Pjanic, servit excelent de Lisandro Lopez, nu a iertat din mijlocul careului madrilenilor. 1-1 şi Realul avea nevoie de două goluri pentru a se califica. Tot Lyon a fost însă mai aproape de a marca, în prelungiri, dar Lisandro Lopez şi Delgado şi-au permis să rateze singuri cu Casillas.

În celălalt meci de miercuri, Manchester United a trecut lejer de AC Milan. Eroul englezilor a fost încă o dată Rooney, autorul unei "duble", ca şi în meciul tur.

Rezultatele de miercuri
Real Madrid - OLYMPIQUE LYON 1-1 (în tur 0-1)
Ronaldo 6 / Pjanic 75
MANCHESTER UNITED - AC Milan 4-0 (în tur 3-2)
Rooney 13, 46, Park 59, Fletcher 88

Rezultatele de marţi

Fiorentina - BAYERN MUNCHEN 3-2 (în tur 1-2)
Vargas 28, Jovetic 54, 64 / Van Bommel 60, Robben 65
ARSENAL - FC Porto 5-0 (în tur 1-2)
Bendtner 20, 35, 90+1, Nasri 63, Eboue 66

Ultimele partide din manşa a doua a optimilor, Sevilla - ŢSKA Moscova (în tur 1-1), Chelsea - Inter MiIano (în tur 1-2), Barcelona - VfB Stuttgart (în tur 1-1) şi Bordeaux - Olympiakos (în tur 1-0), se vor disputa la 16 şi 17 martie.

×
Subiecte în articol: redactie