x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Real Madrid oferă 80 de milioane de euro pentru Ribery. Bayern refuză!

Real Madrid oferă 80 de milioane de euro pentru Ribery. Bayern refuză!

de Ovidiu Ciutescu    |    31 Iul 2009   •   00:00

Bayern Munchen a refuzat o ofertă de 80 milioane de euro venită din partea luiReal Madrid pentru Frank Ribery, informează L'Equipe. Cotidianul francez susţine că oferta a fost făcută cu trei săpătămâni în urmă, ea fiind refuzată de preşedintele lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, şi de managerul Uli Hoenes.



Uli Hoeness a confirmat existenţa unei discuţii pentru Ribery, dar Real Madrid nu a percutat la cererea de 100 milioane de euro făcută de Bayern. În cursul acestei săptămâni, Ribery, 26 ani, a declarat că vrea să părăsească Bayern pentru a ajunge la Madrid, dorinţă pe care a avut-o imediat după ce preşedinţia madrilenilor a fost preluată de Florentino Perez.

×