x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Real - Steaua / Bilete pentru suporteri

Real - Steaua / Bilete pentru suporteri

de Florin Gongu    |    02 Noi 2006   •   00:00
Real  -  Steaua / Bilete pentru suporteri
Corespondenta din Madrid
Din dorinta de a beneficia de sprijinul a cat mai multi suporteri in meciul de aseara, de pe Santiago Bernabeu, patronul Stelei, Gigi Becali, si mijlocasul au oferit ieri, personal, bilete pentru romanii stabiliti in Spania.

Inca de la orele diminetii, cateva sute de suporteri s-au postat in fata Hotelului Intercontinental din Madrid, acolo unde a fost cazata delegatia stelista. "Nu avem alta solutie si nu avem nici bani sa cumparam de la bisnitarii din jurul stadionului", se plangea unul dintre romanii care au apelat la aceasta solutie de urgenta.

GEST. Disperati pentru ca nu apucasera sa-si achizitioneze un bilet la confruntarea cu Real, suporterii au asteptat plini de speranta o salvare din partea conducerii ros-albastrilor. Spre surpriza generala, insusi patronul Gigi Becali si mijlocasul Banel Nicolita au sarit in apararea lor, iesind in fata luxosului stabiliment si impartind numeroase bilete romanilor. "Este o sarbatoare sa joace Steaua pe Santiago Bernabeu si nu pot ramane romani de-ai nostri pe dinafara!", a declarat Becali, dupa ce a incheiat operatiunea de impartire a biletelor. De asemenea, boss-ul campioanei Romaniei le-a oferit cateva sute de euro celor veniti in cautarea unui bilet la meci. Tot ieri, Becali a fost invitat sa faca o vizita in redactia cotidianului Marca de catre ziaristii spanioli ai cunoscutului cotidian iberic. Becali nu era hotarat daca sa onoreze invitatia sau sa-si petreaca orele pana la ora meciului alaturi de familia sa, care l-a insotit, incorpore, la Madrid.

DINEU. Marti seara, la sala de protocol a Stadionului "Santiago Bernabeu", s-a tinut si dineul oficial organizat de clubul Real Madrid. Pe langa conducatorii stelisti, la eveniment au fost prezente doua mari glorii ale ros-albastrilor, Gica Hagi, fost jucator la Real, si Helmuth Duckadam. Cei doi au fost primiti cu mare entuziasm de liderii celebrei grupari madrilene, in special de catre presedintele Ramon Calderon. In momentul in care a fost prezentat ca fiind cel care a aparat patru penalty-uri in fata Barcelona, in celebra finala a Cupei Campionilor Europei din 1986, Duckadam a fost aplaudat de oficialii madrileni, in virtutea rivalitatii dintre cele doua mari cluburi spaniole. Impresionat, presedintele Realului, Ramon Calderon, i-a cerut lui Duckadam un autograf. In timpul dineului, pe un ecran urias a putut fi urmarita partida Barcelona - Chelsea, din grupa A a Ligii Campionilor, incheiata la egalitate, 2-2, iar reprezentantii clubului Real Madrid au salutat exuberanti reusitele formatiei engleze. Meniul dineului oficial a fost alcatuit in principal din preparate din peste. Stelistii au primit din partea clubului Real Madrid materiale promotionale cu insemnele gruparii spaniole, iar ei au oferit, la randul lor, un imens tricou ros-albastru, inramat, inscriptionat cu autografele tuturor jucatorilor.

FANI ENTUZIASTI
Majoritatea cotidienelor madrilene a tratat pe larg ieri subiectul legat de afluenta foarte mare de fani ai Stelei la meciul de pe Santiago Bernabeu. Cunoscuta publicatie de sport Marca a anuntat ca partida Real Madrid - Steaua a fost urmarita din tribune de circa 14.000 de fani romani. Pe langa cei 3.500 de suporteri sositi marti si miercuri din Romania, la bordul a sapte curse charter, alti peste 10.000 de sustinatori ai ros-albastrilor din intreaga Spanie au luat cu asalt capitala tarii. Ieri, in Madrid puteai auzi foarte des vorbindu-se limba romana si puteai zari aproape la tot pasul romani echipati in tricouri ale Stelei sau purtand la gat fulare ros-albastre. Conform traditiei, clubul Real Madrid a scos la vanzare fulare create special pentru meciul de aseara, inscriptionate cu siglele celor doua echipe si data partidei (foto). In pofida numarului mare de suporteri romani, pana la ora meciului nu s-au inregistrat incidente intre stelisti si sustinatorii Realului, situatia fiind tinuta sub control de politia spaniola.

×
Subiecte în articol: sport madrid real madrid real