x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Romania - Andorra 2-0 / Modesti, spre penibili

Romania - Andorra 2-0 / Modesti, spre penibili

de Adrian Vaduva    |    19 Aug 2005   •   00:00
Romania  -  Andorra 2-0 / Modesti, spre penibili

Tricolorii au castigat punctele puse in joc, dar dupa o prestatie ingrijoratoare, fara gol in repriza a doua. Piturca a dat vina pe arbitraj si pe anti-jocul adversarilor.

Romania a obtinut o victorie chinuita in fata modestei echipe a Andorrei. De altfel, la sfarsitul partidei, adversarii tricolorilor s-au bucurat ca dupa o victorie.

Rezultatul contra Andorrei nu este foarte optimist in perspectiva meciului cu cehii, pe care trebuie sa-i batem cu acelasi scor, daca vrem sa mai speram la calificare.

MODESTI. Jocul facut de jucatorii nostri a fost unul modest, chiar daca adversarii n-au facut altceva decat sa se apere. Prima repriza, cand Mutu a reusit si "dubla", s-a intamplat sa avem un joc de pase mai bun. In schimb, in cea de-a doua repriza, adversarii au profitat de ingaduinta arbitrului, dar si de adormirea tricolorilor, si au fragmentat jocul de cate ori au putut. Fiecare contact se solda inevitabil cu "accidentarea" unui jucator al Andorrei, prilej pentru a mai trage putin de timp.

"SO" PE ARBITRU! Dupa meci, selectionerul Romaniei a taxat, la randul sau, maniera de arbitraj. "Prima repriza am jucat mai bine. Pacat ca nu am reusit sa concretizam mai mult. Cea de-a doua repriza a fost mai slaba si din cauza arbitrului, care a lasat meciul sa curga in favoarea oaspetilor", a declarat dupa meci Victor Piturca. De asemenea, antrenorul echipei nationale a tinut sa precizeze ca este multumit ca toti jucatorii au terminat valizi, avand in vedere jocul dur facut de adversari. "Mutu chiar mi-a cerut sa-l schimb, pentru ca adversarul lui l-a injurat si scuipat tot meciul si ii era teama sa nu i-a rosu", a mai adaugat Piturca.

ACUZATII
"Andorra este o echipa care nu ar merita sa fie inscrisa nici macar in preliminarii. E pur si simplu o echipa de bucatari. A doua repriza va fi declarata cea mai urata din istoria fotbalului. Lumea ne numeste pe noi tigani, dar s-a dovedit a fi cu totul altceva. Ei sunt tiganii fotbalului, desi ar fi trebuit sa fie o echipa cat de cat civilizata. Dar, pur si simplu, nu stiu sa joace fotbal" - Razvan Rat, fundas Romania

MUTU - GOLUL 1.000
Cel mai bun jucator al partidei a fost Adrian Mutu, care a inscris si cele doua goluri. Primele pentru Romania, dupa suspendarea de 8 luni, ce-a de-a doua reusita fiind golul cu numarul 1.000 din palmaresul nationalei. De altfel, un vanzator de bilete chiar a prevazut ca jucatorul lui Juventus va marca mai multe "boabe" in poarta adversa. "Hai, fetelor, luati bilete, sa-l vedeti pe Mutu cum inscrie pentru voi!", isi facea "reclama" comerciantul.

DORINEL, 125
La Constanta, Dorinel Munteanu a egalat numarul de selectii detinut de fostul capitan al echipei nationale Gheorghe Hagi, ajungand la cota 125. Chiar daca la pauza antrenorul-jucator al echipei CFR Cluj a fost schimbat, cei peste 10.000 de spectatori prezenti au scandat incontinuu "Pentru noi, Dorinel este Hagi doi!". Victor Piturca a declarat ca l-a inlocuit la pauza pe "Munti" intrucat acesta a acuzat o stare de oboseala. De asemenea, selectionerul a tinut sa sublinieze ca Dorinel Munteanu va fi chemat la lot atat timp cat va juca la acelasi nivel inalt. La partida a asistat si Gheorghe Hagi. Daca va fi apt, in 3 septembrie, la meciul cu Cehia, Dorinel va fi recordman absolut cu 126 de selectii la echipa nationala.

CLASAMENT, GRUPA 1
  • Romania - Andorra 2-0
    (Mutu 29, 41)
  • Macedonia - Finlanda 0-3
    (A. Eremenko 7, 45, Roiha 87)

  • 1 Olanda 8 7 1 0 20-3 22
  • 2 Cehia 8 7 0 1 28-7 21
  • 3 Romania 10 6 1 3 17-10 19
  • 4 Finlanda 8 4 0 4 16-14 12
  • 5 Macedonia 10 2 2 6 10-19 8
  • 6 Armenia 9 1 1 7 5-20 4
  • 7 Andorra 9 1 1 7 4-27 4

    Urmatoarele meciuri: 3 septembrie
  • Andorra - Finlanda
  • Armenia - Olanda
  • Romania - Cehia
  • ×
    Subiecte în articol: sport romania