x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport ROMANIA - CEHIA: 2-0 / Speranta ne insoteste si meciul viitor

ROMANIA - CEHIA: 2-0 / Speranta ne insoteste si meciul viitor

de Mihai Igirosanu    |    Dragos Stoica    |    03 Sep 2005   •   00:00
ROMANIA  -  CEHIA: 2-0 /  Speranta ne insoteste si meciul viitor

La capatul unui meci in care echipa Romaniei a dat dovada de inteligenta si devotament in joc am invins Cehia, a patra echipa a lumii. Golurile echipei noastre au fost inscrise de Adrian Mutu (min27, min 58)

In aceasta seara, pe Stadionul "Gheorghe Hagi" din Constanta, nationala Romaniei va intalni Cehia intr-o partida care conteaza mai mult pentru orgoliu, decat pentru calificarea la CM 2006. Meciul va incepe la ora 21:00 si va fi transmis in direct pe TVR 1.

Ieri-dimineata, selectionerul Victor Piturca a condus antrenamentul oficial, care s-a desfasurat tot pe terenul II al bazei Farul si a durat aproape trei ore.

IZOLATI. Desi anuntase ca sedinta de pregatire urma sa fie una deschisa presei si publicului, Piturca s-a razgandit. El a permis accesul jurnalistilor doar cand pe teren mai ramasesera cativa dintre jucatori, care ii trageau la poarta rezervei George Curca. In aceste conditii, selectionerul a mai bifat, practic, unul dintre atat de obisnuitele antrenamente inchise. Linistea "tricolorilor" a fost pazita de jandarmi si de gardurile metalice, care ii protejau de ziaristi, in vreme ce suporterii n-au fost lasati nici macar sa intre in incinta bazei pana la finalul antrenamentului.

MUTU. Sub ochii antrenorului, Adrian Mutu, Nicolae Dica, Cristian Chivu, Florentin Petre, Dorinel Munteanu si Tiberiu Balan au exersat loviturile libere de la marginea careului mare, fara zid. Ramasi fara adversari pe parcursul jocului, Mutu si Dica s-au duelat, intrecerea incheindu-se cu victoria clara a primului. Atacantul lui Juventus a reusit cateva executii de senzatie, parand intr-o forma foarte buna la acest capitol. De asemenea, Mutu a fost singurul jucator pe care Piturca l-a pus sa se antreneze pentru loviturile de la 11 metri, el reusind performanta de a nu rata nici o executie.

REALIST. "Acesta a fost ultimul antrenament inaintea meciului. Sper sa reusim un joc bun si, ceea ce e mai important, o victorie impotriva unei echipe mari a Europei. Am fost mereu foarte increzator, acum sunt la fel, dar trebuie sa fim realisti si sa recunoastem ca sunt mai valorosi decat noi. Pornim cu sansa a doua, mai ales ca statisticile si palmaresul le confirma statutul de favoriti", a declarat selectionerul Victor Piturca. El nu a vorbit mai deloc despre eventualele sanse de calificare, lasand impresia ca este cu gandul mai mult catre campania urmatoare. "Cu acest joc putem spune ca pregatim preliminariile urmatoarei competitii. Ar putea fi un nou inceput al unui drum pe care ni-l dorim incununat cu cat mai multe succese", a incheiat Piturca.

OPTIMISM. Cristi Chivu, capitanul echipei nationale, a declarat ca spera intr-o victorie a echipei nationale impotriva unui adversar de calibru. "Nu avem de ce sa ne temem. Am pregatit meciul asa cum trebuie. Ne dorim mult trei puncte, mai ales ca nu am mai batut de mult o echipa mare si e normal ca nimeni sa nu se mai teama de noi. Cehii ne sunt superiori din punct de vedere al gabaritului, fapt care este important la anumite faze fixe. Speram ca jucatorii nostri mai inalti sa faca fata. Noi suntem mai mici, dar mai rai. Stim ca jocul lor se construieste cumva in jurul uriasului Koller."

"SA FORMAM O ECHIPA"
Dupa antrenamentul de ieri-dimineata, in frunte cu Chivu si Mutu, jucatorii echipei nationale s-au aratat foarte increzatori si relaxati inaintea meciului de sambata seara. De altfel, liderul selectiilor la echipa nationala, Dorinel Munteanu, a afirmat din nou ca nu ii sta gandul la cea de-a 126-a prezenta in echipa nationala: "Poate pentru presa, public sau altcineva, aceasta problema este importanta, dar eu nu ma gandesc absolut deloc la asa ceva. Eu sunt concentrat doar la meci!", a declarat mijlocasul. Intrebat daca presiunea l-ar putea afecta mai mult pe Adrian Mutu (foto stanga, langa Piturca), de la care lumea asteapta cele mai multe, "Neamtu’" a declarat: "Speram intr-o atmosfera buna, pentru ca si sperantele noastre intr-un rezultat bun sunt mari. Nu e presiune mare pentru Mutu, deoarece nu Mutu castiga meciul. Daca nu vom forma o echipa, nu prea avem sanse".

DUELUL PORTARILOR
Bogdan Lobont a fost de parere ca actuala generatie de jucatori trebuie sa treaca la fapte si sa formeze un grup care sa nu mai rateze viitoarea campanie de calificare. "Vom incerca sa batem Cehia in primul rand pentru suporteri, mai ales ca acestia au fost alaturi de noi neconditionat, in vreme ce noi mai mult am dezamagit." Portarul Petr Cech a declarat ca reprezentativa Cehiei trebuie sa inscrie, indicandu-i pe Rosicky, Baros sau Koller printre probabilii marcatori. "Desi nu este titular la Ajax, ma indoiesc ca Lobont nu e in forma. Lobont, Chivu si Mutu formeaza baza reprezentativei voastre. Am inteles ca terenul este prost, ceea ce dauneaza jocului combinativ, insa trebuie sa fim inteligenti. Ne trebuie victorie, deci trebuie neaparat sa inscriem. Rosicky, Baros sau Koller o pot face", a spus portarul lui Chelsea.

CODREA CREDE IN MUTU
In timp ce Chivu si Dorinel Munteanu acordau declaratii presei, Mutu trimitea baloanele in directia acestora. "Vreau sa-l nimeresc in cap pe Chivu", a motivat atacantul lui Juventus. "Ma bucur ca lumea are incredere in mine si ca sunt intr-o forma buna. Imi doresc mult ca echipa sa fie la inaltime, pentru ca atunci imi va fi si mie mai usor." Revenit in prim-plan dupa aproape un an, mijlocasul Paul Codrea are si el incredere in Mutu: "Desi cehii formeaza o echipa mai valoroasa, putem sa-i invingem cu multa generozitate si cu risipa de efort. Cu totii speram ca Mutu sa prinda o zi mare, desi eu cred ca victoria poate fi adusa doar de echipa, in ansamblul ei".

CEHII S-AU PLIMBAT PE PLAJA
Una dintre rezervele de lux, ale cehilor, Marek Heinz s-a transferat ieri, oficial, la Galatasaray Istanbul si a fost asteptat la aeroportul din Constanta de cativa ziaristi turci, care l-au pozat in toate ipostazele si l-au intervievat. Imediat dupa ce s-a cazat la Hotelul "Iaki" din Mamaia, selectionerul Bruckner (foto stanga) a preferat o plimbare pe malul marii, alaturi de cativa colaboratori. De asemenea, si jucatorii au iesit pe plaja putin mai tarziu, starnind admiratia turistilor aflati prin zona. Ei au acordat autografe si s-au fotografiat aproape cu toti cei care i-au solicitat. Vestea buna din tabara Cehiei este cea anuntata de medicul echipei oaspete, Petr-Krejci: "Desi starea i s-a ameliorat partial, este putin probabil ca Galasek sa fie folosit". In schimb, mijlocasul Tomas Rosicky, care a acuzat probleme musculare la antrenamentul de joi, va fi apt de joc.

CEHII VOR VICTORIA, DAR SUNT PRUDENTI
Asa cum era programat, delegatia Cehiei a ajuns pe aeroportul "Mihail Kogalniceanu" din Constanta la ora 13:00. Daca antrenorul Karel Bruckner nu a vorbit, pentru ca la ora 18:00 a avut programata conferinta oficiala de presa, vedetele din lotul Cehiei au discutat amabil cu reprezentantii mass-media. Marele pericol pentru poarta lui Lobont, atacantul lui Aston Villa, Milan Baros, a declarat: "Noi am venit aici sa castigam, dar stim ca va fi greu. Pentru romani este cam ultima sansa de calificare, iar asta ii va motiva. Vrem sa ne calificam de pe primul loc la mondialele din Germania". Portarul Petr Cech, fostul coleg al lui Mutu de la Chelsea, a fost mai rezervat: "Inaintea unui asemenea meci, cuvintele sunt de prisos. Au spus romanii ca ne bat cu 3-0 sau cu 4-0? Da, se poate intampla orice intr-un meci de fotbal. Oricum, ma bucur pentru Mutu ca a revenit la un nivel inalt. E un castig pentru nationala voastra!".

CLASAMENT GRUPA I
  • 1. Olanda 8 7 1 0 20-3 22 (+10)
  • 2. Cehia 8 7 0 1 28-7 21 (+9)
  • 3. Romania 10 6 1 3 17-10 19 (+4)
  • 4. Finlanda 8 4 0 4 16-14 12 (+3)
  • 5. Macedonia 10 2 2 6 10-19 8 (-10)
  • 6. Armenia 9 1 1 7 5-20 4 (-11)
  • 7. Andorra 9 1 1 7 4-27 4 (-8)
  • Se mai joaca azi:
  • Ora 17:00 Andorra - Finlanda
  • Ora 18:00 Armenia - Olanda

    Mai sunt de jucat:
  • 7 septembrie: Cehia - Armenia, Finlanda - Macedonia, Olanda - Andorra
  • 8 octombrie: Finlanda - Romania, Cehia - Olanda
  • 12 octombrie: Olanda - Macedonia, Andorra - Armenia, Finlanda - Cehia
  • PRELIMINARII CM 2006
    Grupa 2
  • 16:15 Georgia - Ucraina
  • 20:00 Albania - Kazakhstan
  • 21:00 Turcia - Danemarca

    Grupa 3
  • 16:00 Estonia - Letonia
  • 16:00 Rusia - Liechtenstein
  • 23:15 Portugalia - Luxemburg

    Grupa 4
  • 18:30 Elvetia - Israel
  • 22:00 Franta - Insulele Feroe

    Grupa 5
  • 18:00 Moldova - Belarus
  • 19:30 Scotia - Italia
  • 21:45 Slovenia - Norvegia
  • Grupa 6
  • 17:00 Tara Galilor - Anglia
  • 18:00 Irlanda de Nord - Azerbaidjan
  • 21:30 Polonia - Austria

    Grupa 7
  • 21:15 Bosnia - Belgia
  • 21:30 Serbia si Muntenegru - Lituania

    Grupa 8
  • 18:15 Suedia - Bulgaria
  • 21:00 Islanda - Croatia
  • 21:45 Ungaria - Malta
  • ×
    Subiecte în articol: sport mutu grupa echipa cehia