x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Rueda: "Sperăm să avem noroc cu România"

Rueda: "Sperăm să avem noroc cu România"

03 Iun 2010   •   00:00
Rueda: "Sperăm să avem noroc cu România"
Sursa foto: /Reuters

Selecţionerul Hondurasului, Reinaldo Rueda, speră ca norocul să fie de partea echipei sale în meciul amical de sâmbătă, cu reprezentativa României.

"Suntem pe un drum bun, în fiecare zi încercăm să progresăm. Echipa arată din ce în ce mai bine, avem alternative pe toate posturile. Îmi place ceea ce văd. Urmează meciul cu România, în care vrem să jucăm bine şi să sperăm că norocul va fi de partea noastră, nu cum s-a întâmplat cu Azerbaidjan (n.r. - scor 0-0). Nu e de ajuns să nu iei gol, trebuie să şi înscrii, vom încerca să îmbunătăţim acest aspect. Caracteristicile adversarilor pe care îi întâlnim în această perioadă sunt similare cu cele ale echipelor cu care ne vom confrunta la Cupa Mondială", a spus Rueda.

Meciul amical dintre Honduras, echipă calificată la Cupa Mondială din Africa de Sud, şi România va avea loc sâmbătă, de la ora 20.30, în localitatea austriacă St.Veit an der Glan.

×