x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Croaţia s-a calificat în finală după ce Mandzukici a marcat în prelungiri

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Croaţia s-a calificat în finală după ce Mandzukici a marcat în prelungiri

11 Iul 2018   •   23:40
Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Croaţia s-a calificat în finală după ce Mandzukici a marcat în prelungiri

Selecţionata Croaţiei s-a calificat în premieră în finala Cupei Mondiale de fotbal, miercuri seara, după ce a învins formaţia Angliei cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), la capătul prelungirilor, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în a doua semifinală a turneului final din Rusia.

Croaţia şi-a depăşit astfel performanţa obţinută în 1998, când a câştigat medaliile de bronz. În finala de duminică, ''Vatreni'' vor înfrunta echipa Franţei, cea care îi învingea în semifinale acum 20 de ani, iar apoi obţinea titlul după o finală cu Brazilia.

Anglia, campioană în 1966, a jucat a treia sa semifinală, dar nu a reuşit să joace cu trofeul pe masă, cum s-a întâmplat şi în 1990.

Croaţii, deşi au jucat al treilea meci consecutiv cu prelungiri, au reuşit să se impună meritat prin golurile înscrise de Ivan Perisic (68) şi Mario Mandzukic (109), după ce englezii marcaseră primii, prin Kieran Trippier (5).

Partida a început practic de la 1-0 pentru englezi, care au marcat prin Trippier, din lovitură liberă de la 22 de metru, după un fault inoportun comis de Modric la Alli.

 

Selecţionata Albionului a continuat să joace mai bine şi Maguire (14) a trimis periculos după un corner, dar balonul a trecut pe lângă ţintă.

Prima şansă a croaţilor a venit în min. 19, când un şut de la distanţă al lui Perisic s-a dus pe lângă poartă.

Kane a ratat incredibil în două rânduri (30), dar nu ar fi contat, pentru că s-a dat ofsaid.

Rebic a şutat din marginea careului (32), dar Pickford a reţinut. Ultima ocazie din prima repriză a fost un şut al lui Lingard (36), liber la 16 m, imprecis, însă.

Croaţii nu au părut capabili să revină în joc nici după pauză, deşi au avut în continuare o posesie mai bună. Un prim semn de revigorare a fost dat de Perisic (65), care a şutat din marginea careului, dar mingea a fost blocată de Lingard şi Walker.

Peste doar trei minute, acelaşi Perisic a reluat din 7 metri în plasă, la centrarea lui Vrsaljko. Omniprezentul Perisic a fost aproape să îşi aducă echipa în avantaj în min. 72, dar şutul său la colţul lung a izbit bara, după care Rebic a reluat în braţele lui Pickford.

 

Echipa ''Three Lions'' a avut o situaţie notabilă în min. 77, dar mingea trimisă de Lingard din unghi a trecut prin faţa porţii.

Tot croaţii au fost mai periculoşi, Pickford repingând şutul din unghi al lui Mandzukic (83), pentru ca apoi, la o ieşire hazardată a sa, Perisic să trimită peste poarta goală (84). Ultima ocazie a fost irosită de Kane în minutele adiţionale, golgheterul reluând pe lângă poartă.

Formaţia antrenată de Southgate a fost mai activă în prima repriză de prelungiri, când a fost aproape să ia din nou conducerea, dar Vrsaljko (99) a respins salvator de pe linia porţii mingea trimisă cu capul de Stones. Croaţia a ratat şi ea o mare ocazie de gol (105+2), prin Mandzukic, blocat incredibil de Pickford, la centrarea lui Perisic.

Cu patru schimbări efectuate în prelungiri de selecţionerul Dalic, croaţii au beneficiat în a doua repriză de prelungiri de un plus de viteză, pe lângă determinarea arătată pe tot parcursul meciului. Brozovic (108) a şutat periculos pe lângă poartă, iar un minut după aceea, Mandzukic s-a desprins de apărarea încremenită a englezilor şi a şutat în poartă pe lângă Pickford, la mingea trimisă cu capul de Perisic.

 


Anglia a căutat egalarea, însă nu a mai avut suflu, iar în ultimele minute a jucat şi fără Trippier, accidentat, astfel că tot croaţii au fost aproape să
înscrie, şutul lui Brozovic (116) fiind prins cu emoţii de Pickford, iar Kramaric (120) a şutat în plasa laterală.

Anglia va juca finala mică, sâmbătă, contra Belgiei şi se poate consola cu medaliile de bronz, având practic asigurat şi titlul de golgheter, prin Harry Kane, care are şase goluri.

Croaţia a ajuns la zece meciuri consecutive cu gol marcat la Cupa Mondială. Anglia a marcat 9 din cele 12 goluri ale sale la CM 2018 din faze fixe. Croaţia e neînvinsă de şase partide la Cupa Mondială (record)

Mijlocaşul Jordan Henderson avea o serie de 30 de meciuri consecutive fără înfrângere la echipa naţională, un record în fotbalul englez.

Croaţia - Anglia 2-1 (0-1, 1-1), după prelungiri
Au marcat: Ivan Perisic (68), Mario Mandzukic (109), respectiv Kieran Trippier (5).
Moscova, Stadion Lujniki: 78.011 spectatori
Cupa Mondial FIFA 2018, semifinală

 


Au evoluat echipele:


Croaţia: 23. Danijel Subasic - 2. Sime Vrsaljko, 6. Dejan Lovren, 21. Domagoj Vida, 3. Ivan Strinic (22. Josip Pivaric, 95) - 7. Ivan Rakitic, 11. Marcelo Brozovic - 18. Ante Rebic (9. Andrej Kramaric, 101), 10. Luka Modric (căpitan; 19. Milan Badelj, 119), 4. Ivan Perisic - 17. Mario Mandzukic (5. Vedran Corluka, 115). Selecţioner: Zlatko Dalic.
Rezerve neutilizate: 1. Dominik Livakovic, 12. Lovre Kalinic - 13. Tin Jedvaj, 15. Duje Caleta-Car, 8. Mateo Kovacic, 14. Filip Bradaric, 20. Marko Pjaca.

 

Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Kyle Walker (11. Jamie Vardy, 112), 5. John Stones, 6. Harry Maguire - 12. Kieran Trippier, 20. Dele Alli, 8. Jordan Henderson (4. Eric Dier, 97), 7. Jesse Lingard, 18. Ashley Young (3. Danny Rose, 91) - 10. Raheem Sterling (19. Marcus Rashford, 74), 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate.
Rezerve neutilizate: 13. Jack Butland, 23. Nick Pope - 16. Phil Jones, 15. Gary Cahill, 22. Trent Alexander-Arnold, 17. Fabian Delph, 14. Danny Welbeck, 21. Ruben Loftus-Cheek.

Arbitru: Cuneyt Cakir; arbitri asistenţi: Bahattin Duran, Tarik Ongun (toţi din Turcia); arbitru de rezervă: Bjorn Kuipers (Olanda); arbitru asistent de rezervă: Sander van Roekel (Olanda)
Arbitru video: Danny Makkelie (Olanda); arbitri asistenţi video: Carlos Astroza (Chile), Bastian Dankert (Germania), Felix Zwayer (Germania)
Cartonaşe galbene: Mandzukic (48), Walker (54), Rebic (96).

 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Anglia - Croaţia