x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international CM-2018: Franţa va primi 32,5 milioane de euro pentru titlul mondial

CM-2018: Franţa va primi 32,5 milioane de euro pentru titlul mondial

16 Iul 2018   •   06:26
CM-2018: Franţa va primi 32,5 milioane de euro pentru titlul mondial

Selecţionata Franţei va primi din partea Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), suma de 32,5 milioane de euro pentru cucerirea Cupei Mondiale, potrivit cifrelor comunicate de forul mondial. 

 

Finalista turneului din Rusia, Croaţia va fi recompensată cu suma de 23,9 milioane de euro, în timp ce Belgia, medaliată cu bronz, se va alege cu 20,5 milioane de euro. 

Fiecare echipă care nu a trecut de faza grupelor (locurile 17-32) va incasa câte 6,8 milioane euro. 

Fiecare fotbalist francez din lotul de 23 va primi câte 400.000 de euro, potrivit unei repartizări decisă de federaţia franceză şi jucători. 

Unii dintre componenţii lotului, cum este Kylian Mbappe, vor vărsa aceste sume unor asociaţii caritabile. AGERPRES

×