x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondială 2018. Franța - Peru 1-0. Calificare cu emoții în optimi

Cupa Mondială 2018. Franța - Peru 1-0. Calificare cu emoții în optimi

21 Iun 2018   •   20:15
Cupa Mondială 2018. Franța - Peru 1-0. Calificare cu emoții în optimi

Reprezentativa Franţei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, joi, după ce a învins cu mare dificultate selecţionata statului Peru cu scorul de 1-0 (1-0), pe Ekaterinburg Arena, în Grupa C a competiţiei.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Kylian Mbappe (34). Peruanii nu mai au nicio şansă de a ieşi din grupe, dar pentru al doilea loc se bat Danemarca şi Australia, care au remizat joi, 1-1.

''Les Blesu'' au avut iniţiativa în prima parte a meciului, iar Pogba (12) a şutat periculos pe lângă poartă. Varane (14) a reluat cu capul din 6 metri, dar balonul a trecut puţin pe lângă ţintă. Griezmann (16) a şutat pe direcţia lui Gallese, după o minge întoarsă de Giroud.

Prima oportunitate a sud-americanilor, care sunt la prima lor Cupă Mondială după 1982, a venit în min. 31, când şutul lui Guerrero a fost respins de Lloris.

A fost apoi rândul lui Mbappe să se remarce: în min. 33, vedeta echipei PSG a încercat o reluare acrobatică cu călcâiul, fără efect, iar un minut mai târziu a trimis simplu în plasă mingea deviată de Alberto Rodriguez la şutul lui Giroud.

Kylian Mbappe a devenit cel mai tânăr marcator al Franţei la o Cupă Mondială, la vârsta de 19 ani şi 183 de zilei, depăşindu-l pe David Trezeguet (20 ani, 246 zile).

Peruanii au ieşit la joc şi au încercat să se apropie de poarta lui Lloris, fără prea mult succes. Echipa antrenată de Ricardo Gareca a controlat destul de autoritar repriza secundă, şi-a creat unele ocazii de gol, dar nu a reuşit să fructifice niciuna.

Cea mai mare ocazie a sud-americanilor a fost şutul cu efect al lui Aquino, de la circa 20 de metri, mingea lovind vinclul (50).

Carrillo (61) şi Advincula (69) au trimis şi el şuturi din afara careului, dar de fiecare dată mingea s-a dus peste poartă. Guerrero a avut ultima oportunitate a echipei peruane, în min. 88, din lovitură liberă, însă Lloris a fost la post.

Franţa, campioană mondială în 1998, a ratat două şanse notabile, prin Dembele (82), al cărui şut din 14 metri s-a dus puţin alături, şi Giroud (90+4), blocat in extremis de Trauco.

Peruanii au terminat cu o posesie a mingii superioară, 56%, dar au pierdut meciul.

Comisar de meci a fost românul Octavian Goga.

Portarul Lloris a bifat selecţia sa cu numărul 100, fiind al şaptelea fotbalist francez care reuşeşte acest lucru.

Peru a învins Franţa în singurul meci direct, un meci amical disputat în 1982, la Paris (1-0). Franţa nu a mai pierdut în faţa unei formaţii sud-americane de la ediţia din 1978, când Argentina s-a impus cu 2-1.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 26 iunie, Danemarca - Franţa, la Moscova (stadionul Lujniki), şi Australia - Peru, la Soci (stadionul Fişt).

Franţa - Peru 1-0 (1-0)
A marcat: Kylian Mbappe (34).
Ekaterinburg, Ekaterinburg Arena: 32.789 spectatori
Cupa Mondială FIFA 2018, Grupa C

Au evoluat echipele:
Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez - 6. Paul Pogba (15. Steven Nzonzi, 89), 13. Ngolo Kante - 10. Kylian Mbappe (11. Ousmane Dembele, 75), 7. Antoine Griezmann (18. Nabil Fekir, 80), 14. Blaise Matuidi - 9. Olivier Giroud. Selecţioner: Didier Deschamps.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 19. Djibril Sidibe, 22. Benjamin Mendy, 12. Corentin Tolisso, 8. Thomas Lemar, 20. Florian Thauvin.
Peru: 1. Pedro Gallese - 17. Luis Advincula, 2. Alberto Rodriguez (4. Anderson Santamaria, 46), 15. Christian Ramos, 6. Miguel Trauco - 23. Pedro Aquino, 19. Yoshimar Yotun (10. Jefferson Farfan, 46) - 18. Andre Carrillo, 8. Christian Cueva (11. Raul Ruidiaz, 82), 20. Edison Flores - 9. Paolo Guerrero (căpitan). Selecţioner: Ricardo Gareca.
Rezerve neutilizate: 12. Carlos Caceda, 21. Jose Carvallo - 3. Aldo Corzo, 5. Miguel Araujo, 22. Nilson Loyola, 13. Renato Tapia, 7. Paolo Hurtado, 14. Andy Polo, 16. Wilder Cartagena.

Arbitru: Mohammed Abdulla Mohammed; arbitri asistenţi: Mohamed Alhammadi, Hasan Almahri (toţi din Emiratele Arabe Unite); arbitru de rezervă: Janny Sikazwe (Zambia); arbitru asistent de rezervă: Jerson Dos Santos (Angola)
Arbitru video: Daniele Orsato (Italia); arbitri asistenţi video: Taleb Al Marri (Qatar), Abdulrahman Al Jassim (Qatar), Szymon Marciniak (Polonia)
Cartonaşe galbene: Matuidi (16), Guerrero (23), Aquino (81), Pogba (86).
AGERPRES

×