x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: Croatul Ivan Rakitic crede in sansele Spaniei

Cupa Mondiala 2018: Croatul Ivan Rakitic crede in sansele Spaniei

29 Iun 2018   •   13:46
Cupa Mondiala 2018: Croatul Ivan Rakitic crede in sansele Spaniei

Mijlocaşul croat Ivan Rakitic a declarat înaintea meciului de duminică, împotriva Danemarcei, din optimile Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, că vede Spania ca principală favorită la titlul mondial, chiar dacă a avut trei partide dificile în faza grupelor.

 

''Vorbeam cu soţia mea şi se pare că jucăm mereu împotriva Spaniei la fiecare turneu mare. Să fiu sincer, văd Spania deasupra oricărei echipe. Cred că sunt principalii favoriţi, deşi au avut trei partide dificile în grupă, dar încrederea în jocul lor este deasupra tuturor'', a declarat mijlocaşul echipei FC Barcelona la o conferinţă de presă.

Rakitic a urat noroc Spaniei în meciul cu Rusia, dar speră ca ibericii să fie obosiţi în posibilul sfert cu Croaţia de la Cupa Mondială: ''Le urez ce e mai bine, dar sper că sferturile vor fi suficiente pentru ei, sper că vor fi obosiţi după acest sezon şi vor vrea să se odihnească contra Croaţiei. Am mulţi amici în echipa asta, dar pentru mine Croaţia este deasupra tuturor. Să sperăm că noi vom trece de Danemarca şi ei de Rusia, care se anunţă partide dure, şi atunci voi fi fericit de o confruntare cu Spania''.

În optimi, Spania va întâlni Rusia duminică la Moscova, iar Croaţia va înfrunta Danemarca tot duminică, la Nijnîi Novgorod.

AGERPRES

×