x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Se anunţă iarnă grea în "Groapă"

Se anunţă iarnă grea în "Groapă"

de Daniel Stan    |    14 Dec 2009   •   00:00
Se anunţă iarnă grea în "Groapă"
Sursa foto: Mihai Stetcu/GAZETA SPORTURILOR/INTACT IMAGES

După remiza de aseară, dinamoviştii au rămas la şapte puncte în urma fruntaşelor campionatului, iar şefii anunţă că lotul va fi remaniat în intersezon. Nici situaţia antrenorului Cornel Ţălnar nu este roză.



Părăsită de preşedintele executiv Cristi Borcea şi de suporteri, Dinamo arată ca o echipă de duzină. Scandalurile se ţin lanţ, Tamaş şi Adrian Cristea mai având o escapadă într-un club în noaptea de vineri spre sâmbătă. În această situaţie, antrenorul Cornel Ţălnar probabil că se roagă să se termine mai repede sezonul, pentru a decide dacă mai rămâne sau nu pe banca tehnică a unei formaţii rupte în două. "Nu bat Vasluiul, adio bani de Sărbători", au ameninţat şefii. Iar "câinii" au început tare partida cu trupa lui Marius Lăcătuş, însă Niculae a ratat şansa golului chiar în debut. Moldovenii au replicat puternic, prin Burdujan. Au mai ratat Molinero, Alexe şi Temwanjera, impresia generală fiind neputinţă de ambele părţi. Totuşi, vasluienii ar fi putut primi un penalty, când Lucian Goian a comis henţ în careu, însă arbitrul spaniol Carlos Gomes a lăsat jocul să continue.

DECIZIA A VENIT DIN SPANIA

"Este penalty clar, însă arbitrul nu poate fi bănuit de rea intenţie", au decretat specialiştii după meci.

Marius Lăcătuş a simţit că se poate şi şi-a îndemnat elevii să joace mai ofensiv, iar Wesley l-a învins pe Dolha ('49). Puţin mai târziu, "centralul" spaniol a dat penalty pentru Dinamo la un henţ al lui Pavlovici, însă oaspeţii au de ce să se simtă frustraţi, amintindu-şi de faza cu Lucian Goian din prima repriză. N'Doye a făcut 1-1 ('58), dar până la final Kuciak a închis poarta oaspeţilor, exasperându-i pe "câini". "A fost un sezon început bine, continuat prost şi terminat şi mai prost. Mă refer la Liga 1, sperăm să salvăm totul cu o calificare în primăvara Europa League. Oricum, vom analiza situaţia după meciul cu Panathinaikos", a declarat acţionarul Vasile Turcu. "Meritam victoria, am avut mai multe ocazii, dar ăsta e fotbalul. Un ghinion incredibil", a spus şi Cornel Ţălnar.

SCANDAL CU BONETTI
Fostul antrenor al "câinilor", Dario Bonetti, a pus tunurile pe acţionarii dinamovişti. "Nu am să renunţ deloc la banii pe care îi am de primit. Borcea oboseşte când trebuie să plătească. Nu am întâlnit niciodată un personaj atât de josnic, este un om lipsit de caracter. Banii nu sunt mulţi, pe trei luni de contract. Merg până la capăt cu procesul", a  spus italianul. "L-am luat de pe stradă pe Bonetti. A uitat vremurile bune când îi dădeam bani. Să-l plătească persoanele cu care a spus că s-a înţeles bine. Dacă nu eram presaţi, nu-l aduceam niciodată", a replicat preşedintele executiv Cristi Borcea.

×
Subiecte în articol: sport