x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Şi totuşi... Răzvan e alesul?

Şi totuşi... Răzvan e alesul?

de Marius Mihalcea    |    28 Dec 2009   •   00:00
Şi totuşi... Răzvan e alesul?
Sursa foto: /INTACT IMAGES/GAZETA SPORTURILOR

Fără îndoială bomba anului în Liga 1, demisia lui Dan Petrescu a pus pe jar conducerea ialomiţenilor, care s-a văzut nevoită să înceapă căutările unui alt antrenor. În pole-position pentru a prelua postul ocupat până deunăzi de "Bursuc" pare a fi selecţionerul echipei naţionale.



Mariajul dintre Dan Petrescu şi Unirea Urziceni este deja istorie! Totul s-a petrecut extrem de repede, la 26 decembrie, a doua zi de Crăciun. Motivele pentru care "Bursucul" a decis să renunţe la cârma formaţiei ialomiţene nu se cunosc cu exactitate. "A plecat pentru că s-a certat cu Dumitru Bucşaru, care nu i-a garantat păstrarea lotului actual", susţin unele surse. "Are mai multe oferte importante din străinătate, iar un club din Rusia e dispus să-i dea chiar şi 3 milioane de euro salariu pe an", spun altele. Nimic însă clar, iar până astăzi, când Dan Petrescu şi managerul general al clubului, Mihai Stoica, vor susţine o conferinţă de presă, de bune pot fi luate doar cuvintele patronului Unirii, Dumitru Bucşaru: "A fost o despărţire amiabilă. Îl înţeleg pe Dan Petrescu că vrea să plece mai bine. Asta e viaţa antrenorilor, vin şi pleacă. Ne-am strâns mâna, ne-am urat succes reciproc şi doresc să îi fie bine în continuare. Mihai Stoica se va ocupa de aducerea unui alt antrenor".

DEROGARE DE LA MIRCEA SANDU

În ceea ce priveşte numele viitorului antrenor al Unirii, lucrurile par a fi însă mult mai clare, Răzvan Lucescu, nimeni altul decât selecţionerul echipei naţionale, urmând să-i pregătească pe ialomiţeni până la vară. "Ionuţ Lupescu s-a grăbit atunci când a declarat că Răzvan are un contract ferm cu FRF şi nu se pune problema să antreneze Unirea. Până în vară, Răzvan nu are nici o activitate la echipa naţională şi, din câte ştiu eu, preşedintele FRF, Mircea Sandu, este de acord să-l lase la Urziceni. Mai mult, am înţeles că deja i-ar fi şi dat o derogare în acest sens", a spus o sursă din cadrul FRF.

Variante ratate
"Dubla" cu FC Liverpool din "16-imile" Europa League, pe care Unirea Urziceni o va disputa în a doua jumătate a lunii februarie, nu reprezintă un motiv suficient de bun pentru unii dintre antrenorii văzuţi de ialomiţeni ca posibili înlocuitori ai lui Dan Petrescu pentru ca aceştia să accepte să preia frâiele grupării din Bărăgan. Astfel, italianul Walter Zenga, cu care Mihai Stoica a lucrat o perioadă şi la Steaua, a spus că nu se pune problema să vină la Urziceni, în vreme ce ucraineanul Oleg Protasov, o altă cunoştinţă mai veche a managerului general al ialomiţenilor, are pretenţii financiare care depăşesc posibilităţile clubului. În fine, Cristiano Bergodi nu mai poate antrena în acest sezon în Liga 1, după ce s-a aflat un timp pe banca Stelei.

Destinaţiile "Bursucului"
Titlul câştigat cu Unirea Urziceni în vară şi parcursul de senzaţie din Champions League, unde ialomiţenii au cucerit nu mai puţin de opt puncte, calificându-se în primăvara Europa League, i-au crescut foarte mult cota lui Dan Petrescu, acesta fiind asaltat cu oferte una mai generoasă decât cealaltă. Cele mai tentante dintre acestea vin însă pe filierele rusă şi arabă. Astfel, numai din Rusia, "Bursucul" a fost deja ofertat de Dinamo Moscova, locul 8 la finalul stagiunii, dar şi de Kuban Krasnodar, care a încheiat campionatul pe penultimul loc şi a retrogradat în Liga a 2-a. Alte posibile destinaţii ale lui Petrescu sunt Anglia, unde este foarte apreciat încă din perioada în care era jucător activ, dar şi ţările arabe.

"Emoţionat, plecarea lui Dan Petrescu este o lovitură pentru mine, îmi pare rău că s-a întâmplat aşa"
Mihai Stoica - manager general Unirea

×
Subiecte în articol: sport