x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Simona, decorată de Preşedinţie. Primită ca un superstar

Simona, decorată de Preşedinţie. Primită ca un superstar

16 Iul 2019   •   07:25
Simona, decorată de Preşedinţie. Primită ca un superstar

Simona Halep a fost aşteptată ieri, la Aeroportul Otopeni, de o mulţime entuziastă de fani, dar şi de oficialităţi şi jurnalişti.

Câştigătoarea de la Wimbledon a coborât din avion la ora 17,20, îmbrăcată în trening alb, şi a fost întâmpinată, pe covorul roşu, de foştii tenismeni Ion Ţiriac şi Ilie Năstase.

Simona a mulţumit familiei şi antrenorilor, referindu-se la „toţi antrenorii, de când am pus prima rachetă în mână, la vârsta de 4 ani şi jumătate”. De asemenea, a adus mulţumiri Federaţiei, precum şi „tuturor oamenilor care mă susţin la meciuri şi îmi transmit gândurile lor bune”.

Patriarhia Română îi va acorda Simonei Halep "Crucea Patriarhală" pentru mireni, iar preşedintele Klaus Iohannis o va decora cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

×
Subiecte în articol: simona halep